Laura Stoica, pe numele său real Adriana-Laurenția Stoica, s-a născut pe 10 octombrie 1967 și a fost una dintre cele mai apreciate cântărețe din România, considerată drept cea mai importantă solistă rock din țara noastră.
În seara de 9 martie 2006, Laura Stoica se întorcea la Bucureşti, după un concert susţinut în Urziceni. Înainte de localitatea Sineşti, o maşină a intrat pe contrasens şi a lovit în plin autoturismul în care se afla Laura Stoica şi logodnicul ei, Cristian Mărgescu.
Impactul a fost extrem de violent, maşina fiind proiectată 20 de metri pe câmp. Într-o secundă, s-au stins trei vieţi, Laura Stoica fiind atunci însărcinată. Anul acesta s-au împlinit 11 ani de la moartea îndrăgitei cântărețe.
Deși toată lumea știe de povestea de dragoste a Laurei Stoica cu Cristi Mărgescu, artista a avut o relație și cu un cunoscut comentator sportiv din țara noastră, Emil Grădinescu.
„Ne cunoșteam de o lună, o lună și ceva, eram la inceput și am întrebat-o: „Mă duc la vânătoare la Reșița. Vrei să vii cu mine?”. Ea a zis: „Da, dar dormim în camere separate”…
Era un om foarte curat. Puteai să mergi pe mâna ei cu ochii închiși. Era o idealistă, uneori chiar naivă, dar avea un suflet bun”, declara Emil Grădinescu într-un interviu pentru Evenimentul Zilei.
În ceea ce privește ruptura dintre ei, comentatorul sportiv explica:
„Cred că eu am fost de vină. Eu veneam și după tragedia cu soția mea, eram confuz, ciudat. Era o perioadă mai ciudată în viața mea.
Cred că am dezamăgit-o foarte tare. Da, eu am fost de vină…
Îmi tot sună în cap piesele ei, „Cui îi pasă” mai ales. I-aș mai spune și că am visat-o destul de des înainte de a muri și sper că există viața de apoi, pentru că sunt sigur că ea va fi acolo, printre cei buni”.
Ulterior, Emil Grădinescu s-a căsătorit cu solista Carmen Trandafir, împreună cu care are o fetiță.
Citește și: INTERVIU VIDEO| Caporal în retragere Ioan Moroșanu, veteran de război, și istoria văzută prin ochii lui. ”Cum a fost atunci? Rău, Doamne, rău. Un măcel”