Pentru că i-a plăcut atât de mult rolul său, artistul Puya a lansat o piesă care să aibă legătură cu filmul, așa că și-a unit forțele cu Cabron pentru asta.
„Mi-a plăcut și îmi place proiectul “Transilvanian Ninja”. Ideea și scenariul m-au atras de la început, am lucrat cu plăcere, iar piesa a venit parcă de la sine.
Versurile s-au lipit de povestea filmului. Este o poveste inspirațională, motivațională, iar eu am fost inspirat de cei dragi mie, am copii cărora le vreau tot binele din lume, iar bullyigul nu cerne, el afectează contant și profund. Este un strigăt, un semnal pentru toți, părinți, copii, profesori deopotrivă, de fapt, e un semnal pentru toată societatea. În text chiar spun:
“Pe oriunde pașii mă duc
Văd aceiași oameni
Care m-ar pune la pământ.
Lumea nu mai e de cuvânt
Vorbele sunt goale
Și -n fața faptelor plâng”
Hai să facem să nu fie chiar așa”, spune Puya despre coloana sonoră a filmului “Transilvanian Ninja”, filmul produs de Alin Panc și Vărul Săndel.
Cât a costat filmul “Transilvanian Ninja”
Actorul Alin Panc a decis să investească în jur de 500.000 de euro într-o comedie în care și-a adunat toate forțele și ambiția de a face un film, care promite a fi unul spectaculos.
„Filmul este prima comedie cu karate românească ce conține scene fun de acțiune, o comedie ce tratează dorința fiecăruia dintre noi de a deveni justițiar sau supererou. Cu filmul ăsta arătăm cum există și la noi supereroi și pe care îi tratăm într-un mod fun.
În „Transilvanian Ninja” mai arătăm cum poți să îți îndeplinești visele la orice vârstă. Ne-am dus cu filmul în zona comediilor americane, cu ninja, ca stil și abordare. E o mixtură de umor pentru toate vârstele și categoriile sociale, avem un cast excepțional, care a jucat cu multă plăcere și bucurie în film și asta se simte”, mărturisește Alin Panc.
Vezi care e prezența la vot la alegerile parlamentare 2024 și ce candidați sunt pe listele partidelor!