Peste 15 ore de filmări în mijlocul unei păduri din apropierea Bucureștiului au fost necesare pentru ca atmosfera de basm a clipului să prindă viață în clipul regizat de Alex Ceaușu.

Piesa „Verde împărat” a fost cântată în premieră în show-ul „PsiheDelia” de anul acesta de la Sala Palatului, eveniment sold out care a avut loc trei zile la rând. Piesa este compusă de ea și produsă de artistă împreună cu Alex Cotoi. Anul acesta, Delia a lansat albumul “Live”, care include hiturile artistei „Cum ne noi”, „Da, mamă”,  „Cine m-a făcut om mare”, „Ce are ea”.

 În culise la „Verde împărat”:

  • Echipa coordonată de scenograful Tibi Hristu a adus în mijlocul pădurii un copac imens, butaforie, de 6 metri înălțime și diametru de 3 metri.
  • Un pian adevărat a fost și el transportat de 6 persoane, printre copaci, până în mijlocul pădurii.
  • Delia a purtat o haină veritabilă de cioban. De asemenea, pentru că artista a dorit să insereze în această poveste despre natură și elemente din folclorul românesc, mai multe accesorii din portul tradițional au fost aduse de la Bistrița. Stilista Hilke Muslim a folosit în acest clip haine realizate special pentru proiectele Deliei.
  • Deși a fost foarte frig pe timpul nopții, Delia a trebuit să filmeze câteva cadre în picioarele goale, la temperaturi foarte scăzute.
  • Pentru unele cadre, Delia a fost nevoită să alerge pe tocuri, prin pământ, cu haina de cioban pe ea. Cu toate acestea, întreaga echipă a apreciat profesionalismul cu care artista a tratat fiecare situație.
  • Machiajele sofisticate, cu aplicații spectaculoase, precum și coafurile speciale au fost realizate de Diana Ionescu (make-up) și Livia Berceanu (hair).

 

 

 

 

 

 

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News