Sursa: Golden Globes

De la Constanța, la Hollywood

După divorțul părinților, Sebastian Stan s-a mutat împreună cu mama sa, inițial la Viena, iar apoi în Statele Unite ale Americii. Mama lui s-a căsătorit cu directorul unei școli private și a luat-o de la capăt cu fiul său în Rockland County, New York. Viața sa a fost marcată de provocări, inclusiv dificultățile de integrare într-un mediu complet diferit. „Timp de mai mulți ani, până când am împlinit 16 sau 17 ani, mi-a fost rușine, teamă, să spun că sunt român”, a mărturisit actorul într-un interviu, recunoscând că accentul său l-a făcut să se simtă diferit.

„Când e vorba de supraviețuirea ta, ești capabil să te adaptezi foarte repede. Dar eu nu am avut de ales. Mama mi-a spus: mâine plecăm în America. (…) Când ești copil, tot ce vrei e să te simți în siguranță. De multe ori nu m-am simțit în siguranță. Țin minte că eram copil și mama mi-a spus plecăm definitiv și nu ne mai întoarcem. Am plâns. Am fost terifiat, nu înțelegeam ce se întâmplă, deși s-a dovedit a fi cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat”, a mai povestit actorul. 

Totuși, actorul și-a depășit temerile, iar acum își amintește cu drag de copilăria petrecută în Constanța și zilele de vară petrecute la plajele din Mamaia. „Sunt și român, și american”, spune acum Sebastian Stan.

Din România până în Coreea de Sud pe motocicletă: un traseu de 36.000 de kilometri făcut în 91 de zile. Cifrele unei călătorii extraordinare
Recomandări
Din România până în Coreea de Sud pe motocicletă: un traseu de 36.000 de kilometri făcut în 91 de zile. Cifrele unei călătorii extraordinare
Sebastian StanIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Sebastian Stan, primii pași în actorie și drumul greu spre succes

Deși mama sa l-a încurajat să urmeze o carieră artistică, debutul actoricesc a fost un eșec. Prima experiență într-un film regizat de Michael Haneke l-a determinat să afirme că nu vrea să fie actor. Totuși, dragostea pentru scenă s-a aprins în timpul unei piese de teatru la școală.

„Părinții mei mi-au transmis o idee adânc înrădăcinată în mentalul generației lor, și anume ideea de a fi liber să-ți urmărești obiectivele. Statele Unite au devenit locul în care puteam încerca orice. (…) De aceea, m-au și încurajat să fiu actor, pentru că știau că este ceva ce pot obține mult mai ușor aici”, a spus actorul.

@sarahdaiisy Mood 😂 #sebastianstan #marvel #mcu #foryou source:YouTube #paulrudd ♬ Originalton - sarahdaiisy
Cine este mama lui Sebastian Stan. Georgeta Orlovschi a divorțat în 1984, după Revoluție s-a mutat în America și s-a recăsătorit cu Anthony Fruhauf
Recomandări
Cine este mama lui Sebastian Stan. Georgeta Orlovschi a divorțat în 1984, după Revoluție s-a mutat în America și s-a recăsătorit cu Anthony Fruhauf

Anii de început au fost grei, plini de audiții nereușite și locuri de muncă obișnuite, precum vânzător de popcorn. Dar Sebastian nu a renunțat. S-a perfecționat la Mason Gross School of the Arts și Shakespeares Globe din Londra, învățând „meserie” și construindu-și un stil propriu.

„Cei mai mulți dintre actorii pe care îi admir nu au atins succesul până după vârsta de 30 de ani. Actori precum Mark Ruffalo și John Hawks. (…) Una dintre audițiile mele cele mai importante a fost pentru un regizor de distribuție din New York. Am intrat în încăpere și el era la calculator, asistentul în spatele lui. 

Am spus «Bună!» și nu s-a întors, mi-a spus «da, poți să începi», așa că am citit scena cu asistentul și regizorul nu s-a întors nici măcar o dată! A continuat să își scrie mailul. A fost groaznic. (…)

Întotdeauna m-am raportat la audiții nu ca la o șansă de a obține un rol, cât un mijloc de a face cunoștință cu oamenii potriviți, poate mă vor ține minte pentru un alt rol. (…) Anii aceia de la început… au fost duri, dureroși, dar a fost și ceva extraordinar acolo”, a spus Sebastian Stan într-un interviu din 2016. 

Sebastian Stan a devenit cunoscut în întreaga lume pentru rolul lui Bucky Barnes din seria Marvel Captain America. Filme precum Lebăda Neagră, Marțianul și Pantera Neagră i-au consolidat statutul de actor de top.

Bornele Guvernului Ciolacu în 2025: gestionarea PNRR-ului întârziat, reforma statului și alegerile pentru prima funcție în stat
Recomandări
Bornele Guvernului Ciolacu în 2025: gestionarea PNRR-ului întârziat, reforma statului și alegerile pentru prima funcție în stat

În 2022, a impresionat criticii cu rolul lui Tommy Lee în miniseria Pam & Tommy, care i-a adus nominalizări la Globurile de Aur, Emmy și alte premii importante. În februarie 2024, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, Sebastian a câștigat Ursul de Argint pentru cel mai bun actor, datorită interpretării din „A Different Man”.

Sebastian Stan, primul român câștigător al unui Glob de Aur

Sebastian Stan a intrat în istorie la Globurile de Aur 2025, devenind primul actor român care câștigă prestigiosul trofeu. Discursul său emoționant a fost o celebrare a originilor sale: „Pentru un băiețel din România, acest lucru înseamnă enorm. Sunt și român, și american, iar acest premiu este dovada că visele devin realitate.”

Astăzi, Sebastian Stan are în palmares 55 de filme și seriale, zeci de premii și o carieră ce continuă să evolueze.

„Aaron Schimberg și Adam Pearson, aș fi vrut să fiți aici. Împărtășesc asta cu voi. Vă mulțumesc pentru încrederea voastră. Ignoranța și disconfortul nostru cu privire la handicap și desfigurare trebuie să înceteze acum. Trebuie să o normalizăm și să continuăm să ne expunem (și pe copiii noștri) la ea. Să încurajăm acceptarea. Un mod în care putem face asta este să continuăm să susținem poveștile care sunt incluzive. Acesta nu a fost un film ușor de făcut. Nici „The Apprentice”, celălalt film din care am avut norocul să fac parte și în care sunt mândru să joc. Acestea sunt subiecte dificile, dar aceste filme sunt reale și sunt necesare. Nu ne putem teme și nu putem privi în altă parte”, a spus Sebastian Stan.

„Acesta este pentru mama mea, care a părăsit România în căutarea unei vieți mai bune”

La finalul discursului său, Sebastian Stan i-a mulțumit mamei sale, care a avut curajul să părăsească România pentru o viață mai bună. Actorul a surprins când a spus în limba română, pe scenă, „România, te iubesc!”.

„Acesta este pentru mama mea, care a părăsit România în căutarea unei vieți mai bune, mi-a dat totul. Și pentru tatăl meu vitreg, Tony, care a avut grijă de o mamă singură și de un copil, mulțumesc pentru că ai fost o adevărată protecție a mea. Globurile de Aur, vă iubesc. România, te iubesc”, și-a încheiat Sebastian Stan discursul de la Globurile de Aur 2025.

@accesshollywood #Avengers reunion backstage at the #goldenglobes 🛡️#awardseason #sebastianstan #anthonymackie ♬ original sound - Access Hollywood

FOTO: Hepta, Profimedia

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (5)

BartokBela   •   06.01.2025, 21:42

Un om care merita respectul si atentia tuturor romanilor! Merita sa-urmarim si apreciem filmele si articolele despre realizarile lui. Multumesc Sebastian Stan!

cristescupradu   •   06.01.2025, 15:16

Când am citit că a spus "România te iubesc !", parcă mi s-a topit inima.

steaua.libera   •   06.01.2025, 15:11

Uite ca se poate sa-ti iubesti tara si fara sa fii legionar

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Sebastian Stan vindea popcorn, însă azi se bucură de o carieră de succes. Este un star internațional, se află în topul milionarilori, are o iubită superbă, iar asta nu e tot. Ce s-a mai aflat acum despre el
Viva.ro
Sebastian Stan vindea popcorn, însă azi se bucură de o carieră de succes. Este un star internațional, se află în topul milionarilori, are o iubită superbă, iar asta nu e tot. Ce s-a mai aflat acum despre el
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
”Îngerul” lui Călin Georgescu, prieten la cataramă cu Jean-Claude Van Damme. Dezvăluiri uluitoare despre bodyguardul fostului candidat la Cotroceni
FANATIK.RO
”Îngerul” lui Călin Georgescu, prieten la cataramă cu Jean-Claude Van Damme. Dezvăluiri uluitoare despre bodyguardul fostului candidat la Cotroceni
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor. Apartamentul e decorat în alb și bej și e pe două etaje / FOTO
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor. Apartamentul e decorat în alb și bej și e pe două etaje / FOTO
CALCUL: Cât te costă să ai maşină în România. Costurile pe un an pentru un şofer
Observatornews.ro
CALCUL: Cât te costă să ai maşină în România. Costurile pe un an pentru un şofer
Horoscop 8 ianuarie 2025. Balanțele fac un mic sacrificiu ocupându-se de chestiuni concrete, să facă rost de resurse și să le administreze corect
HOROSCOP
Horoscop 8 ianuarie 2025. Balanțele fac un mic sacrificiu ocupându-se de chestiuni concrete, să facă rost de resurse și să le administreze corect

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI