Regizorul Nae Caranfil, 60 de ani, a profitat de discursul de acceptare a Premiului de Excelență primit la TIFF 2021 pentru a critica modul în care sunt acordate finanțările de către CNC.

„Am să vă dau o veste tristă, chiar și cu acest premiu în brațe, eu nu sunt un regizor de nota 10, sunt un regizor de nota 5.86. Da, 5.86, acesta este punctajul care mi s-a acordat conform unui algoritm savant construit de către juriul concursului de proiecte cinematografice, derulat, ca în fiecare an, de CNC. 5.86 este punctajul meu actual ca regizor și nu dintr-un maxim de 10, ci dintr-un maxim de 20. În urma acestui punctaj rușinos, finanțarea proiectului meu a fost respinsă. Această veste tragică mi-a parvenit acum trei zile, când îmi călcam cămașa cu care urma să urc pe scenă în această seară”, a spus Nae Caranfil pe scena amplasată în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

„Acest premiu mă flatează în noua mea mediocritate”

Regizorul a subliniat faptul că sistemul de punctare al concursurilor organizate de CNC este bazat pe participarea la festivaluri și premii, „un sport la care nu este atât de bun ca alții”.

„Multe din festivalurile mari de film sunt ca acele cluburi de noapte care își selectează clientela pe baza unor dress coduri pe care trebuie să le știi și să le aplici. Eu n-am dorit să-mi rup blugii fix acolo unde vrea bodyguardul care face trierea la intrare, drept pentru care viața mea de noapte a devenit mai puțin spectaculoasă”.

Dezvoltatorul imobiliar Nordis, unul dintre cei mai mari din România, a intrat în insolvență
Recomandări
Dezvoltatorul imobiliar Nordis, unul dintre cei mai mari din România, a intrat în insolvență

Nae Caranfil a amintit și de filmul său de debut, „E pericoloso sporgersi”, care a avut premiera în 1993, la Festivalul de la Cannes, unde a fost elogiat de critici.

„Pe vremea aceea, la debutul meu la Cannes, mă simțeam ca un milion de franci. Acum mă simt sensibil sub această sumă, așa că n-am să mai insist cu cerșitul, pentru că risc să fiu luat în serios. Cu toate acestea, mă simt excelent primind premii de excelență. Mă simt mizerabil privind punctajul 5.86 ca regizor. Fac o medie între cele două stări. Mă simt mediocru”.

Țin, totuși, să mulțumesc celor care s-au aflat în spatele deciziei de a-mi acorda acest premiu, care mă flatează în noua mea mediocritate. Aș vrea doar să-i întreb ce algoritm au folosit pentru a mă desemna pe mine câștigător în acest an.

Nae Caranfil, regizor:

Tudor Giurgiu: „E o mizerie și o rușine”

Și președintele TIFF, Tudor Giurgiu, a criticat starea de fapt a industriei: „Cred și eu la fel ca Nae că e o mizerie și că e o rușine ce se întâmplă în filmul românesc azi. Sper ca acest sistem de punctaj să se schimbe, pentru că ne acoperim de ridicol”.

20 de milioane de lei

a fost suma alocată pentru prima sesiune de finanțare din 2021 a proiectelor cinematografice.

Sistemul de notare al CNC este adesea contestat de cineaști și stârnește nemulțumiri în rândul breslei. Anul acesta, cea mai mare finanțare, respectiv 3 milioane de lei, a mers către „RMN“, al lui Cristian Mungiu. Sprijin au mai primit, între alții, Radu Jude, Ivana Mladenovic, Cristi Puiu și Adina Pintilie.

Cum îngroapă România dosarele lagărelor de copii din comunism. Justiția refuză anchetarea infamului program ceaușist de „optimizare socială”
Recomandări
Cum îngroapă România dosarele lagărelor de copii din comunism. Justiția refuză anchetarea infamului program ceaușist de „optimizare socială”

În afara listei de finanțare au rămas 22 de proiecte, între care „În gazdă”, scris de Nae Caranfil şi Alexandru Spătaru, şi „Moromeţii 3”, de Stere Gulea.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine este șoferul care a gonit pe contrasens pe Autostrada A7. A primit o amendă usturătoare şi a rămas fără permis
Știrileprotv.ro
Cine este șoferul care a gonit pe contrasens pe Autostrada A7. A primit o amendă usturătoare şi a rămas fără permis
S-a aflat! Ce pensie alimentară plătește Valeriu Gheorghiță pentru copiii săi. Are o fată și un băiat din fostul mariaj
Viva.ro
S-a aflat! Ce pensie alimentară plătește Valeriu Gheorghiță pentru copiii săi. Are o fată și un băiat din fostul mariaj
Cât de frumoasă e fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță! Medicul colonel a cucerit numai femei superbe. De ce au divorțat
Libertateapentrufemei.ro
Cât de frumoasă e fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță! Medicul colonel a cucerit numai femei superbe. De ce au divorțat
Se construiește unul dintre cele mai așteptate drumuri din România. Va fi cea mai importantă autostradă din istoria noastră
FANATIK.RO
Se construiește unul dintre cele mai așteptate drumuri din România. Va fi cea mai importantă autostradă din istoria noastră
„La început am fost puțin tristă”. Ioana Timofeciuc explică de ce a fixat nunta cu Florinel Coman într-o zi de joi
GSP.RO
„La început am fost puțin tristă”. Ioana Timofeciuc explică de ce a fixat nunta cu Florinel Coman într-o zi de joi
Anunț oficial pentru toți proprietarii de terenuri. Noua obligație va fi valabilă minimum 7 ani
FANATIK.RO
Anunț oficial pentru toți proprietarii de terenuri. Noua obligație va fi valabilă minimum 7 ani
Monica Bîrlădeanu, ieșire în familie cu Valeriu Gheorghiță și fiul său. Cum au fost surprinși
Unica.ro
Monica Bîrlădeanu, ieșire în familie cu Valeriu Gheorghiță și fiul său. Cum au fost surprinși
Cum scapi de DATORIILE la ANAF. Ghid pentru contribuabili
Financiarul.ro
Cum scapi de DATORIILE la ANAF. Ghid pentru contribuabili
Apa a ajuns mai scumpă decât berea. Care sunt preţurile în magazine, după majorările pe bandă rulantă din ultimii ani
Observatornews.ro
Apa a ajuns mai scumpă decât berea. Care sunt preţurile în magazine, după majorările pe bandă rulantă din ultimii ani
Horoscop 8 octombrie 2024. Racii trebuie să evalueze cu mai multă atenție gândurile negre, mai ales pe cele care le strică dispoziția
HOROSCOP
Horoscop 8 octombrie 2024. Racii trebuie să evalueze cu mai multă atenție gândurile negre, mai ales pe cele care le strică dispoziția

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI