Proiectul o are in centru pe Nicoleta Gavrilita, alias Noel Toto, o tanara cantareata nascuta in Republica Moldova, si pe compozitorul si producatorul muzical Andrei Tostogan. Nicoleta a participat la numeroase concerte si concursuri internationale, printre care si “Vocea Romaniei”, emisiune in cadrul careia a ajuns pana in fazele finale, iar Andrei are o experienta de peste zece ani in productia muzicala. A compus peste 30 de piese, ce s-au bucurat de aprecierea publicului si difuzari radio in Republica Moldova, Ucraina, Kazahstan, Rusia si nu numai. Piesa de debut a proiectului Noel Toto, “Pam Pam”, a fost compusa de cei doi membri, iar versurile sunt semnate de britanica Monica Stevens. Single-ul vorbeste despre un sentiment cunoscut tuturor, despartirea si suferinta din dragoste. “Piesa asta e ca o binecuvantare pentru mine. Stand intr-o seara in studio, am inceput pur si simplu sa luam cateva acorduri la pian, sa fredonam ‘Pam-pam si asa s-a nascut piesa: foarte usor, de la sine. Sper ca melodia sa fie indragita de catre public, prin feeling-ul pozitiv si placut pe care il transmite”, a spus Noel Toto (Nicoleta Gavrilita). “Fiind rezultatul unei munci in echipa, ‘Pam Pam a adunat cele mai bune idei si a captat sentimente si emotii frumoase, pe care vrem sa le transmitem publicului”, a explicat celalalt membru al proiectului, Andrei Tostogan. Productia piesei a fost realizata la Tam Tam, studioul solistului de la Voltaj, Calin Goia, iar la aranjamentul muzical si-a adus aportul si Daniel Creed. Puteti asculta aici noul single Noel Toto – “Pam Pam”: