„Știu că pare un clișeu, dar am început să cânt de la vârsta de 6 ani. Ca orice om pasionat de muzică, drumul meu a început cu lecții de pian și canto și cu participări la festivaluri de muzică ușoară. Până acum însă nu am simțit că fac muzică cu adevărat sau că drumul meu mă va duce acolo unde îmi doresc; acest lucru s-a întâmplat pentru că nu am întâlnit, până acum, oameni care să mi se potrivească, în care să cred și care să mă inspire – în primul rând ca om și apoi ca artist-, așa cum s-a întâmplat cu Bogdan Tașcău și toți cei care fac parte din echipa Code Production. Ei sunt acei oameni frumoși, creativi și extrem de profesioniști pe care i-am căutat mereu și ei sunt cei cu care am avut o chimie muzicală, îi spun eu, iar acest lucru sper din suflet să se vadă în melodia Rock The World, primul meu single, dar și în cele care vor urma. „, spune Victoria Bidea.
„Gândindu-mă acum la toate momentele în care am crezut că muzica va rămâne pentru mine doar o pasiune, că nu se va transforma niciodată într-o carieră, așa cum mi-am dorit dintotdeauna, realizez că, de fapt, totul s-a întâmplat la momentul potrivit – acum sunt suficient de matură, încât să pot face față tuturor provocărilor ce vor urma și, în plus, experiența mea profesională ( în presa de business, PR și copywriting) mă ajută inclusiv în muzică, pentru că mi-am dat seama că pot spune povești pentru oameni și prin versuri și pe muzică, nu numai în scris. „, adaugă Victoria.
„”Rock The World” este produsă de casa de discuri Code Production si este o piesă în care se va regăsi multă lume, pentru că sunt convins că versurile piesei reprezintă, de fapt, visul oricărui om – să cucerească lumea, să călătorească și să aibă bani pentru orice. Ne dorim ca acest produs pe care îl lansăm să fie pe placul oamenilor, cu tot ceea ce are el: muzică, versuri, voce, dar și pasiunea noastră pentru ceea ce facem, care sperăm să transpară prin fiecare acord al acestei piese. „, spune Bogdan Tașcău, CEO și producător muzical al Code Production.