Premiera mondială la Berlinală a unui nou film românesc. Jude și sexul 

Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, a doua prezență a lui Radu Jude în competiția Berlinalei (după Aferim!, 2017, distins cu Premiul de regie ex-aequo) nu e un film facil, deși e subintitulat Schiță pentru un film popular, iar în interviul acordat cotidianului Libertatea, Radu Jude spunea că se adresează publicului între 17 și 117 ani. Miza lui provocatoare – analiza obscenității în societatea românească de azi – e pusă în undă prin scene de sex explicit, limbaj fără perdea și imagini sexuale frontale. 

În al doilea rând, filmul aglomerează sumedenie de alte subteme, dintre care unele au fost deja investigate de cineast în filmele anterioare și care nu au (cel puțin pentru spectator) nici o legătură cu sexul. 

În al treilea rând, aceste subteme sunt asamblate împreună cu referințele sexuale printr-o sintaxă diferită de fluența unei narațiuni cu subiect și predicat cu care ne-a obișnuit cinematograful clasic și țin de zona experimentală cu care Jude a început să se joace odată cu documentarul Țara moartă (2017).

Recomandări

Ultimul infractor român „refugiat” în Italia, după o condamnare simbolică. Juristul Irinel Caius Iliescu și-a terorizat iubita până când femeia s-a aruncat de la etajul 15

Compendiul unei cariere

Babardeală cu bucluc sau porno balamuc e o sinteză a ce a făcut Jude în cinema atât ca substanță (începând cu Cea mai fericită fată din lume, 2009, dacă ne referim doar la lungmetraje), cât și din punct de vedere formal.

Problematica rasismului, vinovăția României în Holocaust, relația părinți-copii văzută prin prisma felului în care părinții înțeleg educația, capacitatea cinemaului ca prin instrumentele sale (mai ales montajul) să reordoneze realitatea și să modifice punctele de vedere asupra ei sunt câteva din preocupările reluate în Babardeală cu bucluc sau porno balamuc.

Filmul e o satiră a României de azi, care folosește cinemaul ca pe scutul prin care Perseu, la îndemnul Atenei, o privește pe Gorgona Medusa astfel încât să nu se prefacă în stană (ca să folosim o referință din film). 

Recomandări

Conform ultimului recensământ, Parlamentul României ar trebui să aibă cu 66 de aleși mai puțin. Câți deputați și senatori ar pierde Bucureștiul

Prima parte a filmului, după introducerea ex-abrupto, e în mare parte traseul prin Capitală al eroinei Ema (Katia Pascariu), care s-a dus cu niște flori la o femeie și apoi o ia prin Obor și pe Calea Moșilor până la Universitate, unde bea o cafea în Pasajul Villacrosse. Acest traseu e un fel La Moși, de I.L. Caragiale, o enumerare de termeni din Bucureștiul de azi, care devine, prin lungime și montaj, foarte agresivă. 

Prin oraș și prin nevrozele noastre

Cărți cu Iisus în vitrina unei librării, mașini, claxoane, sirene, case de schimb valutar, săli de Superkombat, o biserică și Radu Jude privind-o, o pensionară din Obor care vine spre cameră și spune: „Mânca-mi-ai p.zda!”, limuzine mortuare, un graffitti cu „Lupul alb, Spiritul dacic”, manechine goale și dezmembrate, SUV-uri parcate pe trotuar și pe trecerea de pietoni, șoferi agresivi, clienți agresivi la supermarket, Ion Dichiseanu în costum de căpitan de vas adresându-se eroinei cu: „Domnișoară, am venit să-ți umflu pânzele”, claxoane, sirene, cinematograful București părăsit, bărbați cu barbă, fabrici părăsite, o discuție în farmacie dintre Marina Voica și alt client despre un artist care se bagă în față la transplantul de rinichi (Marina Voica e apostrofată cu „Pune-ți masca pe bot!”), claxoane, sirene ș.a.m.d. – totul în aproximativ 30 de minute. (Montajul îmi aparține; așezând elementele în această ordine, am punctul meu de vedere asupra realității). 

Recomandări

Revoluția inteligenței artificiale începe să dea rateuri. The Economist: Nu va oferi profiturile uriașe estimate

„Trăiască!” cine e cu noi

Partea a doua ne îndepărtează și mai mult de ce credeam că e subiectul filmului și reprezintă un Mic dicționar de anecdote, semne și minuni (titlurile capitolelor apar pe fundal roz bombon), un colaj unde fiecare termen e însoțit de o imagine în mișcare sau o fotografie, iar în josul ecranului apare definiția scrisă, ca o subtitrare. 

Primul termen e 23 August, imaginea e de la o defilare de pe vremea lui Ceaușescu, iar textul e: „Când România a încheiat alianța cu Germania nazistă ca să se alăture aliaților la 23 august 1944, un ziar a pregătit două ediții – una cu titlul Trăiască Stalin!, cealaltă cu Trăiască Hitler!”. 

Pentru ultimul termen, Zen, imaginea reprezintă o mumie, iar textul e: „Un poet adevărat trebuie să fie în același timp tragic și comic. Viața omenească trebuie să fie văzută și ca tragedie, și drept comedie”.

Abecedarul îndrăznelii

Între cele două limite sunt aproape 70 de termeni pentru a căror definiție Jude a folosit și citate ai căror autori sunt menționați pe genericul de final. Alăturarea termenilor din colaj provoacă spectatorul la asocieri stimulate de propriile lui gânduri, așa cum spunea cineastul și teoreticianul Serghei Eisenstein acum 100 de ani. 

Jude e ludic și provocator până la insolență. După termenul Montaj, care e ilustrat printr-o alăturare de imagini reluate cu soldați vii și soldați morți, urmează termenul Muie, ilustrat printr-o felație explicită, textul fiind: „Cel mai căutat cuvânt în dicționarul online, pe locul doi e empatie”. 

Depinde de spectator cum va interpreta și înlănțuirea de termeni Patriotism, Pinguinul (reprezentând o manea cu referințe sexuale) și P.zdă (reprezentat de o imagine explicită și definit printr-o remarcă antisexistă: „O sinecdocă, în expresii ca p.zdă proastă”). 

Alți termeni din dicționar sunt: BOR, Casa Poporului, Ceaușescu, Cinema, Cratiță, Distanță socială, Eminescu, Familie, Fata de la pagina 5, Iisus, Iubire, Politic, Pornografie, Pu.ă, Putere, Rasism, Război, Realism, Selfie, Videochat, Viitor, Viol și vorbesc despre responsabilitate politică, sexism, rasism, violență domestică, stereotipuri sociale, simboluri naționale ș.a.

Critica rasismului și a sexismului

Partea a treia, intitulată Practica și apropourile (sitcom) se reîntoarce la subiect și ne dă restul de informație care să explice mostrele de sexism din capitolele precedente. Acum înțelegem și că femeia căreia eroina i-a dus flori e directoarea școlii unde predă. 

Desfășurată în curtea școlii vechi luminate în toate culorile, ședința cu părinții e societatea românească în miniatură, unde apar mama limitată și agresivă, preotul împăciuitor (Gabriel Spahiu), ofițerul rigid al armatei române (Nicodim Ungureanu), pilotul ca simbol al masculinității (Andi Vasluianu), minorități etnice, Adrian Enache (!), dar și un alter-ego al cineastului (Alex Potocean), care vorbește, la fel ca cineastul, mai mult în citate (inclusiv din lucrările despre educație ale lui Doru Căstăian și Sebastian Țoc). Uneori cineva o imită pe ciocănitoarea Woody și construiește spontan rime rasiste ori sexiste. 

Peisajul unei țări provocatoare

Poate părea ciudat că discuțiile pe multe voci încorporează de-a valma teorii despre educație, acuzații de pornografie, aprecieri sexiste și rasiste, referiri la „botnița lui Arafat” și sumedenie de afirmații naționaliste, dar după ce filmul s-a terminat (are trei finaluri posibile!), spectatorul poate (sau nu) să-și dea seama că șocant n-a fost să vadă penisuri și sex explicit, și că spectacolul României de azi e mult mai trivial decât o partidă de sex. 

Aici pare să fie miza lui Jude care, și din plăcerea de a provoca, s-a aruncat într-un proiect aproape sinucigaș, care poate pentru unii intelectuali va părea prea subțire, deși foarte încărcat (mai ales politic).

Politică și poveste

Despre Cea mai fericită fată din lume, care era un film realist, Jude spunea în 2009: „Peste ani filmul va arăta măcar cum era Bucureștiul când am filmat”. Între timp, Jude a căutat forme tot mai surprinzătoare de expresie. 

Din ce a făcut cel mai mult îmi plac Aferim!, Toată lumea din familia noastră și Inimi cicatrizate, și sper ca până la urmă cineastul să mai renunțe la politică și citate, și să revină la poveste.

„Nimeni nu e în stare să perceapă cum această lume se scufundă în oceanul adânc al timpului, acolo unde sunt marii prădători – moartea și îmbătrânirea”, e citatul din Mahbharata pus ca motto al filmului. El așază în context istoric și filosofic demersul scandalos și asumat al lui Radu Jude. Dar  e și un avertisment: nimic nu scapă eroziunii timpului, nici măcar arta. 

Trailerul filmului:

O altă corespondență de la Festivalul de Film de la Berlin aici. 

Urmărește-ne pe Google News