Stela Popescu a murit, fiind găsită prăbușită în holul casei de către o vecină a acesteia, care a vrut să o viziteze dimineață și pentru că actrița nu i-a răspuns, aceasta a intrat în alertă și, bănuind ce-i mai rău, a sunat la 112.

„În jurul orei 15:32 s-a făcut un apel la SMURD. Un echipaj s-a deplasat acasă la Stela Popescu. Aceasta a fost găsită decedată în holul casei. Decesul survenise de mai multe ore”, a declarat Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al SMURD București.

Premierul Mihai Tudose a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, după aflarea veștii că Stela Popescu nu mai e.

„Primesc cu îndurerare vestea că Stela Popescu, Doamna Teatrului de Revistă din România și una dintre cele mai mari actrițe pe care le-a avut această țară, a încetat din viață. A fost un exemplu de noblețe, decență și dăruire pentru orice român și va rămâne mereu în sufletele noastre ca un simbol al culturii românești.

Condoleanțe teatrului românesc, condoleanțe familiei!

Dumnezeu s-o odihnească în pace!”, a scris premierul României.

Actorul Alexandru Arșinel, partenerul de scenă al Stelei Popescu, a oferit detalii despre funeralii. Când va fi înmormântată actrița Stela Popescu. Vineri, trupul său va fi depus la Teatrul de Revistă Constantin Tănase.

El a mai spus că actrița a fost găsită fără viață în locuința ei din București de către fiica sa, Doina Maximilian, și a afirmat că ar fi avut o hemoragie internă.

„Stela a fost unică și nu îmi găsesc cuvintele pentru a o defini în lumea asta românească (…) A fost un om extraordinar, atât trebuie să știți și a dispărut jumătatea cealaltă. (…) Vorbeam în fiecare zi, se simțea bine. Tocmai hotărâsem să discutăm despre ce vom face în Spania pe 1 decembrie (…) Ea niciodată nu dădea semne de oboseală”, a mai spus Alexandru Arșinel, distrus de durere după moartea Stelei Popescu.

Stela Popescu a fost una dintre cele mai mari actrițe de comedie din țara noastră.

A fost actriță de teatru, film și televiziune. A făcut cupluri celebre pe scenă cu Ștefan Bănică Senior și Alexandru Arșinel. La ultima apariție a Stelei Popescu în public, actrița a stârnit îngrijorarea celor din jur.


CITEȘTE ȘI… Cum arată fiica adoptivă a Stelei Popescu. Este fata biologică a cumnatului ei | FOTO


 
 

Urmărește-ne pe Google News