Îi plăcea să meargă la masaj erotic
El a spus atunci că nu o va da în judecată pe maseuză, însă, de ce nu?, ar putea să o cunoască: “Dacă e frumoasă, cine ştie!, poate vom ajunge chiar să facem şi amor, şi dacă ne vom simţi bine împreună, iar ea îşi va dori foarte mult, poate o voi lăsa să urineze pe mine” (râde în hohote). Pe de altă parte, el ne-a declarat: “A fost o vreme în care am căutat chiar şi saloane de masaj erotic unde să pot face sex, dar n-am găsit. Eu cu asta mă ocup în ultimii 30 de ani: cu femeile. Îmi place să fac dragoste şi cred că mă şi pricep la asta. Dar nu îmi amintesc să fi avut vreodată măcar vreun orgasm la un salon erotic (…) Până acum însă, nu am practicat urofilia, dar nu am nici o problemă cu ea”, susţinea “Ţeavă”. Interesant e că fantezia lui sexuală este să provoace cât mai multă plăcere femeilor cu care ajunge în pat. “Îmi place să provoc multe orgasme unei femei, şi de multe ori s-a întâmplat ca partenera mea să se umezească mai tare, din cauza pasiunii. Dar asta nu înseamnă urofilie, ci plăcere. În plus, o chestie «uro» nu poate fi decât premeditată”, ne-a spus, la acea vreme, Cătălin Căţoiu.
Destăinuirile sale din domeniul intim nu se opresc însă aici, viitorul consilier de imagine al Guvernului povestind în presă, la un moment dat, chiar că ar fi făcut sex pe Arcul de Triumf din Capitală. Printre cuceririle lui “Ţeavă” s-a numărat şi Jojo, cu care a avut o relaţie de lungă durată.
Cine este «Ţeavă»?
Poreclit de prieteni “Ţeavă” încă din copilărie, Cătălin Căţoiu, în vârstă de 50 de ani, a mai lucrat cu Ungureanu, ca şi cameraman, la Ministerul Afacerilor Externe. A jucat în mai multe filme şi seriale româneşti, a făcut parte din trupa VH2 şi a regizat câteva videoclipuri pentru cântăreţi, precum Loredana Groza şi Silvia Dumitrescu.