Jay-Z, care are deja 21 de premii Grammy în palmares, are șanse la alte opt trofee. Albumul său „4:44” i-a adus nominalizări la „Record of The Year”, „Song of The Year”, „Album of The Year”, „Best Music Video”, precum și la toate categoriile pentru zona de rap.

„4:44” va concura pentru titlul Albumul Anului cu „24K Magic” al lui Bruno Mars, „Melodrama” lui Lorde, „Awaken, My Love!” al lui Childish Gambino şi „Damn” al lui Kendrick Lamar. Acesta din urmă se află pe locul doi în ceea ce privește numărul nominalizărilor, având șapte. Pe lângă cea pentru „Album of the Year”, el a mai fost nominalizat și la „Record of the Year” cu piesa „Humble”.

Bruno Mars a primit șase nominalizări, având și el șanse la un premiu Grammy. „Despacito” interpretat de Luis Fonsi și Daddy Yankee a primit trei nominalizări, inclusiv la categoriile „Record of The Year” şi „Song of The Year”. Astfel, la această categorie concurează: Luis Fonsi & Daddy Yankee Featuring Justin Bieber – „Despacito”, Jay Z – „4:44”, Julia Michael – „Issues”, Logic ft Alessia Cara and Khalid – „1-800-273-8255” şi Bruno Mars – „Thats What I Like”.

Debutanta SZA este artista care a primit cele mai multe nominalizări – cinci. Ea se luptă inclusiv la categoria „Best New Artist”, unde concurează cu Julia Michaels, Alessia Cara, Khalid şi Lil Uzi Vert.

Albumele şi piesele lansate în perioada octombrie 2016 şi septembrie 2017 au fost cele luate în calcul pentru nominalizările Grammy 2018, urmând acum să fie votați câștigătorii. Marii absenți sunt considerați Ed Sheeran (al cărui album a dominat toate topurile după lansare), Katy Perry și Drake.

Cea de-a 60-a gală a premiilor Grammy va avea loc pe 28 ianuarie, la Madison Square Garden din New York. Anul trecut, gala premiilor Grammy a fost dominată de cântăreața Adele.


Citește și: Cum a cerut-o prințul Harry în căsătorie pe actrița Meghan Markle: „Am reușit să te surprind”


Urmărește-ne pe Google News