Preot şi familist convins pe micul ecran, marele actor american, în vârstă de 67 de ani, s-a dovedit a fi, de fapt, un monstru. Stephen Collins, devenit foarte popular cu rolul reverendului Eric Camden din serialul de succes “Al şaptelea cer”, care a avut 11 sezoane şi a rulat peste tot în lume, inclusiv în România, recunoaşte, într‑o înregistrare uluitoare, că a molestat mai multe minore. Mărturisirile le-a făcut în faţa unui psiholog, dar şi în prezenţa soţiei lui, Faye Grant, care a şi divorţat de el. Victimele sale sunt fetiţe cu vârste între 10 şi 13 ani, iar incidentele de molestare au avut loc şi în Los Angeles, şi în New York. Actorul i-a mărturisit totul soţiei sale, Faye Grant, încă din 2012, afirmând că s-a dezbrăcat în faţa mai multor copile şi le-a molestat. Faye a fost şocată de faptele soţului ei şi i-a propus să meargă împreună la psiholog. Femeia a înregistrat toate şedinţele de terapie, unde actorul dădea mai multe detalii groaznice despre ce le făcea minorelor. Înregistrările audio au fost preluate zilele acestea de site- ul TMZ.
Poliţia din New York a confirmat pentru presa americană că actorul e acum anchetat, dar încă nu a fost pus oficial sub acuzare, iar una dintre victimele lui Stephen şi chiar rudă cu prima soţie a actorului cooperează cu autorităţile. Aceasta le-a povestit oamenilor legii că pe vremea când ea avea 10 ani şi actorul era căsătorit cu Marjorie Weinman, în perioada 1970- 1978, mergea în vizită la ei şi rămânea şi nopţile. De multe ori, actorul venea peste ea în cameră acoperit doar cu un prosop, se dezbrăca complet, începea să o atingă şi să o mângâie şi îi lua mâna şi i-o punea pe penisul lui, detalii ce au fost confirmate şi de marele actor într-una din înregistrări. Femeia a mărturisit că ea se prefăcea că doarme pentru a preveni aceste atacuri.

Urmărește-ne pe Google News