Cu cinematografele închise din cauza pandemiei COVID, Oscarul și-a schimbat, temporar, regula: se vor lua în calcul și filmele distribuite inițial online, dacă au o dată prevăzută de lansare în săli.
Publicația online IndieWire publică un articol intitulat “Previziunile Oscarului 2021, a 93-a ediție a premiilor”.
În lista numelor regizorilor invocați cu șanse la Oscar, printre David Fincher, Spike Lee, Christopher Nolan, Sofia Coppola se află și românul Alexander Nanau.
Primit cu elogii de presa internațională încă de la lansarea din toamna lui 2019 de la Veneția și apoi Toronto, documentarul despre corupția din sistemul medical a impresionat și la Sundance 2020.
Publicația americană scrie că, dacă în cazul filmelor artistice, Sundance nu e un predictiv al Oscarului, la categoria documentarelor, filmele care au stârnit atenția la festivalul patronat de Robert Redford, au, de obicei, un traseu bun și la Premiile Academiei Americane de Film.
Cu documentarul realizat de Alexander Nanau se mai întâmplă ceva, potrivit presei internaționale. Pandemia COVID-19 arată că problemele sistemelor sanitare din toată lumea au elemente comune, chiar dacă nivelul de dezvoltare al spitalelor este, evident, diferit.
Whistleblower-ii ajung să fie incomozi peste tot în lume
Colectiv vorbește, de pildă, despre rolul surselor, al medicilor și personalului medical care au curajul să mărturisească ascunderea adevărului din spitale. Medicul Camelia Roiu, de la Spitalul de Arși, precum și contabilele Nicoleta Ciobanu și Laura Nițu sunt femeile care au avut temeritatea de a înfrunta un sistem corupt.
În criva COVID-19, tema whistleblower-ilor devine devine globală, nu doar după cazul medicilor chinezi persecutați la începutul epidemiei, a doctorilor care cad de la ferestre în Rusia, dar și după ce și în SUA, un medic a fost concediat și a primit dreptul de a fi reinstalat după ce a criticat abordarea guvernului în epidemia COVID-19.
Printre documentarele citate de IndieWire pe lista posibililor candidați la Oscar se numără:
- Amanda McBaine and Jesse Moss – “Boys State”
- Garrett Bradley – “Time”
- Alexander Nanaus – “Collective”
- Kristen Johnson – “Dick Johnson Is Dead”
Colectiv poate fi vizionat online în România pe platforma HBO Go.