În luna octombrie 2023, Irinel Columbeanu s-a mutat la azil împins de problemele medicale și financiare. A ajuns la azilul din Ghermănești, lângă București, unde a fost și tatăl lui, dar și regretata creatoare de modă Zina Dumitrescu.
Mai bine de un an a trecut de când fostul milionar s-a mutat acolo și numai cuvinte de laudă are despre mediul în care trăiește. E mulțumit de atenția primită, de îngrijirile oferite. Cu toate acestea, Irinel Columbeanu s-a schimbat mult de când a ajuns la azil.
Pentru Click, Ion Cassian, proprietarul centrului, a dezvăluit: „Irinel Columbeanu s-a schimbat foarte mult, s-a adaptat, în timp, la realitățile vieții, s-a obișnuit cu noi, aici. Acum e o persoană absolut normală, nu mai are acele impresii de om bogat, de milionar, în care îi plăcea să dea ordine, să aibă angajați. Pot spune că la azil s-a umanizat.
S-a resemnat cu gândul la ce nivel este acum și este ok. Trecerea bruscă i-a adus însă și cele două AVC-uri. În timp, ne-am și împrietenit, povestim, iar de Sărbători îl invităm la noi, la masă, în familie. Este inteligent, cult și foarte manierat”, a explicat el.
Lucrurile pe care Irinel Columbeanu le are la azil
Când s-a mutat la azil, Irinel Columbeanu a dus cu el mai multe bagaje, în care are haine și amintiri. După o viață întreagă, atât a agonisit. „Înainte, când stătea la vila din Izvorani, Irinel Columbeanu avea șifonierele pline cu haine, plus tablouri și lucruri scumpe.
La noi a venit cu vreo șase geamantane cu lucruri, le-am depozitat într-o magazie curată, mai cere din haine, în funcție de anotimp, dar nu a mai dat din ele nimănui. După o viață de lux, să rămâi cu șase valize de lucruri e tare greu. E o lecție de viață, din mai multe puncte de vedere”, a mai spus Ion Cassian.
Nici cu pensia pe care o primește Irinel Columbeanu nu se poate lăuda. Primește puțin peste 2.000 de lei, însă statul îi pune poprire pentru datoriile pe care le are. „Are o pensie mică, un pic peste 2.000 de lei, chiar și după majorări. Din acești bani are și poprire.
Cred că nu va scăpa toată viața de datoriile la bănci, din cauza cărora și-a pierdut și vila de la Izvorani. Lumea îl mai ajută cu bani, chiar și foștii prieteni. Eu i-am promis că îl voi găzdui, la noi, la cămin, cât va dori.
Este și răsfățat, mai are tabieturi de milionar, îi place să arate mereu perfect, ca un adevărat om de afaceri. Este mereu tuns impecabil, merg cu el la frizer, fetele îi rad barba, e spălat și îmbrăcat frumos, curat, în hainele lui scumpe, e în condiții de igienă perfecte. Irinel Columbeanu e un om deștept și manierat, o reală plăcere să stai cu el de vorbă”, a încheiat Ion Cassian.
Pentru a plăti azilul, Irinel Columbeanu e ajutat cu bani de prieteni, dar și de Irina Columbeanu, fiica lui din America.