Carmen Tănase, actrița care a dat viață personajului emblematic Flacăra din telenovela românească „Inimă de țigan”, și-a amintit recent momentele dificile prin care a trecut la începutul filmărilor. Volumul mare de muncă și orele petrecute pe platourile de filmare din Buftea au pus la încercare rezistența actorilor, inclusiv a lui Carmen Tănase.

În acea perioadă, actrița nu era într-o formă prea bună, dar o întâlnire cu Neti Sandu, cunoscuta astrologă de la PRO TV, i-a schimbat perspectivele. Cele două se cunosc de peste 17 ani, din perioada în care filmările pentru „Inimă de țigan” erau în toi.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Actrița a povestit cum Neti Sandu i-a făcut o previziune, spunându-i că va avea un an de excepție, plin de succes, bani și faimă. Deși inițial sceptică, cuvintele spuse de astrologă i-au dat lui Carmen Tănase speranță și au avut un efect pozitiv asupra stării sale de spirit. În scurt timp, previziunile s-au adeverit, iar telenovela „Inimă de țigan” a devenit una dintre cele mai iubite și de succes producții românești, aducând recunoaștere și apreciere actorilor.

„Pe vremea când eram la Buftea, se filmau într-o zi pentru «Inimă de țigan» și 33 – 34 de secvențe într-o zi, ceea ce este enorm. Se dădea în fiecare zi (n.r. – la televizor) deci noi trebuia să ținem pasul. Acolo a fost eroism, dar așa se întâmplă la seriale peste tot în lume. Am fost foarte mândră de rolul ăla. Atunci s-a întâmplat ceva.

M-am întâlnit cu Neti Sandu prin Buftea când am început proiectul acesta. Eram la început, nici nu știam pe ce lume suntem, cum să facem. M-am întâlnit cu Neti. Nu mai știu ce am zis, am întrebat-o cum îmi merge.

Mi-a spus «Vei avea un an cum n-a mai fost de zeci de ani în zodia asta. Va fi un an extraordinar, în care vei avea realizări, în care vei avea bani, în care vei avea faimă». Mă uitam la ea și am zis «I-a uite ce mi-a zis asta, spune așa că se întâlnește cu mine și na». Băi, așa a fost, deci așa a fost. Le vede fata incredibil. După aceea m-am întâlnit cu ea după niște ani și mi-a spus «Ți-am zis atunci că așa o să fie». Așa a fost. Deci de acolo a pornit toată treaba!”, a povestit Carmen Tănase, în cadrul podcastului realizat de Bursucu, potrivit cancan.ro.

Carmen Tănase a mărturisit că succesul neașteptat al serialului și faptul că previziunile lui Neti Sandu s-au împlinit au fost o surpriză plăcută. Aceste evenimente au întărit credința actriței în abilitățile lui Neti Sandu, pe care o consideră acum o adevărată profesionistă.

Ce spune Carmen Tănase despre banii câștigați din „Inimă de țigan”

Carmen Tănase spune că banii câștigati cu acest rol nu au fost deloc mulți, așa cum s-a speculat. „Dacă eram în Turcia, păi tu știi cât încasa cetățeanul care l-a jucat pe Suleyman? În orice caz, omulețul ăla lua pe un episod, dacă e adevărat, cam cât luăm noi pe un sezon. Da, se plătește mult mai bine decât în teatru. Dar nici eu n-am știut să țin de ei”, a mărturisit Carmen Tănase.

Carmen Tănase are foarte multe animale de care are grijă, astfel că majoritatea banilor se duc pe mâncarea acestora.

„De ce n-am bani? Am foarte multe animale, care necesită foarte multă îngrijire. Nu de aia m-am mutat. M-am mutat că a vrut fi-miu. Că nu mă oprește nicio metropolă.

Dar mutându-mă, numărul s-a… Plus că, în afară de cele pe care le-am luat în ogradă în plus față de cele pe care le aveam, multe și alea, există niște specimene bipede care aruncă. Aruncă pe câmp, aruncă la poartă, au băgat și în curte…”, a subliniat Carmen Tănase.

„Cred că dacă aș avea mulți bani, mulți de tot, astfel încât să-mi aleg eu ce să fac, aș schimba asta, filmări de noapte. Punem lumini și facem un film de noapte. Sau să vin la filmare când vreau, că e pe banii mei. Dau telefon, nu stă lumea să mă aștepte. Dacă aș avea bani, aș face asta”, a mai adăugat actrița.

Urmărește-ne pe Google News