Sarcina Irinei a fost una surprinzătoare pentru cei din jur. Semnele au fost vizibile târziu, iar în primele 6 luni s-a îngrășat numai două kilograme. În plus, ea a preferat să lucreze până spre finalul sarcinii. Vineri, ea a devenit mămică, iar fiul ei va purta numele Zian Mina.

”Cucerită de puștiul meu!!! Cum să explice cuvintele ceea ce simte inima? Puștiul acesta nu s-a lăsat până nu m-a dat gata! M-a cucerit încet, sigur și pentru totdeauna cu fiecare bătaie de inimă pe care i-am auzit-o, cu fiecare mișcare delicată pe care am simțit-o, cu felul în care îmi spune „hello, sunt aici” în fiecare dimineață și seara, înainte de culcare.

Deja facem super echipă, ne înțelegem excelent și îi mulțumesc pentru liniștea, calmul și relaxarea pe care a avut grijă să le simt neîncetat de când am aflat că voi fi mămică pentru prima dată”, spunea Irina pe când mai avea câteva luni până la naștere.

Cu o siluetă delicată şi un zâmbet cald, Irina Mohora îşi cucereşte publicul, duminică de duminică, la TVR. Însă nu doar şarmul o recomandă pe tânăra prezentatoare. Irina are o frumoasă poveste de dragoste, care durează de 11 ani şi care s-a materializat, de acum doi ani, cu o nuntă. ”Cererea în căsătorie a venit în ziua în care am împlinit un an, la Paris. Atunci am spus da şi acela a contat cel mai mult. Aveam doar 20 de ani şi eram îndrăgostită până peste cap.  Chiar acum, când mă gândesc nu îmi vine să cred cum a trecut  timpul, cât de repede  şi câte amintiri frumoase am adunat. Nu ne-am grăbit şi am trăit fiecare etapă a relaţiei noastre.

Un act nu ar fi adăugat valoare relaţiei noastre, nici nu ar fi făcut-o mai frumoasă, prin urmare nu a fost o prioritate. Şi uită aşa au mai trecut vreo opt ani. Am fost mereu unul alături de celălalt,  am învaţat din greşeli, am învăţat să ne iubim şi mai mult, să ne sprijinim,  să apreciem ceea ce avem”, spunea Iina acum ceva vreme despre relația ei cu soțul ei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News