Prima confruntare stilistică este aplaudată de contracandidatele sale, unele dintre acestea îi fac o primire călduroasă Ralucăi Dumitru, Viviana Sposub chiar o „antrenează” pe aceasta pentru luptele ce stau să izbucnească.
„Fii tu, fii reală, spune ce gândești dacă nu îți place o ținută, fii sinceră. Vino cu ținute compuse, nu cu ținute simple și bijuterii”, îndeamnă Viviana.
Raluca Dumitru este hotărâtă să nu se bazeze pe alianțe în competiția „Bravo, ai stil! Celebrities” și mărturisește că nu mizează pe prietenii. „Am văzut că fetele erau nemulțumite de nominalizările făcute, dar cred că au uitat la ce competiție sunt. Aici nu există prietenii, aici cea bună câștigă. Clar!”, spune concurenta.
Cum o vor primi jurații pe Raluca Dumitru și ce vor avea de spus despre primul styling, veți putea afla urmărind ediția din această seară a show-ului „Bravo, ai stil! Celebrities”, difuzată la 22.30, la Kanal D.