Cuprins:
Și în acest an, zece butoane aurii, câte două pentru fiecare jurat și prezentatori, sunt gata să fie apăsate și să strălucească, oferind șansa unei calificări directe în semifinale. „Sunt aici din primul sezon, nu am văzut niciodată așa ceva”, va spune Andra la finalul unui moment oferit de doi artiști veniți din afara țării pentru a arăta că imposibilul nu există și că pasiunea pentru spectacol este uneori dusă la rang de artă.
La doar 15 ani, un tânăr din Craiova, va reuși ca prin prestația lui să îl convingă pe Dragoș Bucur să-l laude cu adevărat: „Ceva ce nu poate fi prefăcut pe scenă este bunul simț. Ești genul ăsta de artist și în timp ce vorbesc, eu te percep ca pe un artist. Este evident pentru toată lumea că ai talent”.
Nu vor lipsi de pe scenă nici momentele tradiționale, însă și acestea vor ajunge la cel mai înalt nivel. „În ăștia trei de când sunt aici, sunteți cel mai bun ansamblu folcloric pe care l-am văzut”, va spune Mihai Bobonete, în timp ce Andra va menționa că: „Nu am văzut asemenea energie, dans bine executat, sincron”.
Cine sunt concurenții care urcă pe scena de la „Românii au talent”, sezonul 14, în prima ediție
La 14 ani, Andrei Ciaușu vrea să arate că naiul poate oferi un spectacol total. „Mama mea a avut inițiativa, am început studiul la 6 ani. Și după un an jumătate, am fost preluat de un dirijor. Sunetul naiului este cel care m-a atras, are un sunet special. Mi-aș dori să devin unul dintre cei mai buni naiști și să fac folclorul românesc cunoscut și peste hotare. Și să devin dirijorul propriei mele orchestre folclorice”, mărturisește el.
„Muzica a apărut ca o joacă, dar într-o perioadă când patinoarul s-a închis pentru o renovare, am început să cânt și tatăl meu mi-a recomandat să încep niște cursuri de muzică. Serios m-am apucat de la 7 ani. Muzica e tot ce am eu, e cel mai iubit lucru din viața mea.
Pentru mine, muzica este libertate, emoție, să transmiți prin ea. Cânt când sunt supărată. Mi-am dorit să fiu aici pentru a le arăta că un copil de 10 ani poate cânta atât de bine, să le arăt și să le ofer din emoția mea pe care o voi cânta în această seară”, va spune extrem de hotărâtă Maria Clara Postelnicu, o concurentă de doar 10 ani.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8Concurenți din Canada la „Românii au talent”, sezonul 14
Direct din Canada va veni un cuplu de artiști cu un moment cum nu s-a mai văzut pe scena din România: „Suntem împreună de aproape 10 ani, dar la momentul de astăzi lucrăm de 4-5 ani. Faptul că putem descoperi în jurul lumii este cea mai bună parte a meseriei noastre”.
Dacă ea a făcut gimnastică, înainte de a descoperi circul, ea spune că această pasiune a apărut în viața lui de când era mic și a fost într-o tabără de vară. Ce au pregătit, urmează să descoperim.
Un alt artist, dar contorsionist, va veni din Germania pentru a impresiona întreaga țară. „Am început să fac contorsionism la 19 ani, înainte făceam parkour, îmi doream să devin stunt man. Mi-am rupt un ligament la genunchi și nu am mai putut continua. Am fost supărat și o perioadă nu știam ce să fac pe mai departe. Pentru că nu puteam sări, merge, aveam un covor în cameră și am început să fac stat în mâini, ridicări. Pas cu pas, am descoperit că stretching e frumos și că-mi place.
Aleksandr Batuev: „Vin cu o mașină din timp să arăt ce vor putea face oamenii pe viitor”
Am început un program prin care să-i învăț și pe alții cum să ajungă acolo. Am devenit tot mai bun și după 2 ani am decis să merg la un concurs, unde am câștigat marele premiu. Iar de acolo am realizat că asta vreau să fac pe mai departe, nu să continui cu ingineria, domeniu pe care-l absolvisem. Am devenit artist și am început să am tot mai multe contacte.
Aici voi arăta numărul meu principal – Future man – în viitor oamenii vor putea face așa ceva, iar eu vin cu o mașină din timp să arăt ce vor putea face oamenii pe viitor. Îmi place să fiu pe scenă, să împart din energia mea și cred că energia respectivă se întoarce. E important să oferi un show bun, iar din energia care se împarte poți face un share important. De fiecare dată, când privesc înapoi”, a declarat Aleksandr Batuev.