Actorul din serialul „Clanul” își poate expune, în sfârșit, cea de-a doua fetiță pe rețelele de socializare. Ilinca s-a născut în Statele Unite ale Americii la fel ca sora ei mai mare, Smaranda. Fanii lui Codin Maticiuc au așteptat cu sufletul la gură o vadă pe mezina familiei, care astăzi a împlinit 6 luni de când a venit pe lume.
„Șase luni face astăzi fata mea și conform înțelegerilor abia de azi am și eu voie s-o postez așa că pregătiți-vă, o voi face puternic:
Ilincuța, fata mea,
De Tonitza mai trăia,
Doar pe tine te picta!”, a scris actorul pe Facebook.
În doar câteva ore de când a făcut postarea, Codin Maticiuc a primit mii de like-uri și sute de comentarii la fotografia cu Ilinca.
În urmă cu câteva zile, pe rețelele de socializare, Codin Maticiuc povestea că a avut o discuție foarte serioasă cu partenera lui, Ana Pandeli, și au stabilit că abia după ce Ilinca va împlini 6 luni actorul va avea voie să o posteze pe Internet.
„În patru zile fetița mea cea mică, Ilinca, împlinește șase luni de zile și-mi iese și mie autorizația de postări. Am depus această autorizație la primăriță (nevastă-mea) cu câteva luni înainte să se nască (aici și eu șmecher). Mare luptă a fost că nu prea a fost de-acord, dar eu aveam PUG și PUZ de la Smaranda luate și n-a mai avut cum să n-o emită.
Așa că, internet pregătește-te, vine ILINCA!”
Codin Maticiuc, surpriză pentru Smaranda
Actorul i-a promis fiicei sale, Smaranda, că îi va construi un regat, astfel că a făcut primii pași în acest sens. Acum, în curtea casei, fiica lui Codin Maticiuc îl are pe Peter Pan, personajul pe care ea îl îndrăgește din desenele animate.
„I-am promis un regat și încep să-l construiesc puțin câte puțin. De ziua Smarandei l-am rugat pe sculptorul Balan Fanica să i-l construiască pe Peter Pan de la zero din stejar și fag și să i-l montam în curte, să-l poată vedea de la fereastra și el s-o vegheze.”
Cum își câștigă Codin Maticiuc banii
Actorul din serialul „Clanul” recunoaște că a cheltuit foarte mulți bani și că abia în ultimii ani a reușit să producă. Codin Maticiuc își câștigă banii din filme, dar și din social media.
„Am cheltuit foarte mult, dar am produs bani în ultima vreme. Produc mai mult din filme și social media. Nu cred că am reușit să bat cheltuielile din trecut”, spunea vedeta de la PRO TV în vlogul lui Selly.