Doi colegi artişti de-ai lui Connect-R s-au pozat alături de ginere, care era îmbrăcat foarte elegant, în negru şi care afişa un zâmbet larg, semn că Misha este femeia vieţii lui şi cea alături de care vrea să păşească în viitor.
Connect-R (31 de ani), pe numele său real Ştefan Mihalache, şi Misha (22 de ani), pe numele ei adevărat Mihaela Sotrocan, formează un cuplu doar de câteva luni, dar se pare că lucrurile merg bine între ei şi cum pe lume urmează să vină şi primul copil al cuplului, căsătoria era un pas firesc. Se pare că un ofiţer al stării civile a fost prezent chiar în club pentru a oficializa căsnicia celor doi, iar imediat după acest moment Connect-R şi Misha au sărbătorit momentul, alături de apropiaţi.
Zeci de invitaţi au venit, în această seară, într-un club bucureştean, pentru a fi alături de Connect-R, şi, bineînţeles, din braţele niciunuia dintre cei prezenţi la petrecere în această seară nu lipseau cadourile.

Citeşte şi: S-au connectat pe viaţă! Connect-R s-a însurat cu frumoasa Misha, o cântăreaţă pe care o cunoştea de doar patru luni

Cu bunăciunea asta a stat Connect-R cinci ani, dar tot n-a dus-o la altar
 

Urmărește-ne pe Google News