„Vreau să precizez că acel combinezon de protecție pe care l-am purtat e un combinezon pentru zugravi.
Nu este un combinezon pentru cadre medicale. Diferența între cele două tipuri de combinezoane e următoarea: cel pentru cadre medicale e din trei straturi, cel pentru zugravi e dintr-un singur strat.
Un combinezon pentru zugravi nu i-ar fi de folos unui cadru medical, în schimb mie, care merg o dată la șapte zile la cumpărături, timp de o oră, da. Mă poate feri de eventuale situații în care să-mi ajungă pe haine stropi din strănutul cuiva aflat în apropierea mea.
Combinezonul meu cu un singur strat poate să țină piept unor posibile contaminări în aceste condiții. Un cadru medical care e expus 24 de ore din 24 acestor contaminări clar nu are ce să facă cu un combinezon pentru zugravi. E simplu”, a explicat pentru VIVA! Cristina Șișcanu.