Un control de rutină, urmat de o ecografie,
au determinat-o pe Nelly să-și amâne plecarea înapoi la New York și să se
supună, în regim de urgență, unei operații la sâni. Aceasta a durat patru ore
și a avut loc a doua zi după ce investigațiile au evidențiat niște formațiuni anormale.
Din fericire, imediat după operație, Nelly Năstase a primit asigurarea medicilor români că nu mai are de ce să-și facă probleme și s-a bucurat nu numai de vestea primită, ci și de faptul că intervenția a avut, în cele din urmă, un rol estetic.
“A fost o operație grea, a durat patru ore, dar acum sunt bine. Sunt refăcută aproape complet, după perioada de convalescență, în weekend chiar am ieșit din casă, am fost la un restaurant. N-a fost un moment fericit… S-a întâmplat extrem de repede, nici eu n-am avut timp să realizez. Imediat după ecografie am fost preluată de o echipă extraordinară de medici chirurgi condusă de Dr Dragoș Zamfirescu și conferențiar dr. Vlad Brașoveanu. În final, rezultatul a fost negativ, m-am îngrijorat degeaba”, ne-a spus Nelly, fostul manechin care a reprezentant frumusețea româncelor în lumea bună a modei.
“Abia acum, după mai bine de două săptămâni de când mă aflu acasă, pot spune că începe vacanța mea și a băiatului meu, care iubește mult țara unde s-a născut. N-am mai fost în țară de cinci ani, s-au schimbat multe și asta nu face decât să mă bucure”, a adăugat fostul manechin.
În prezent, Nelly Năstase e designer și stă la New York. În urmă cu câțiva ani a lansat brandul NellN, care se găsește doar pe piața americană.