23.50 ROMÂNIA S-A CALIFICAT ÎN FINALA EUROVISION, CARE VA AVEA LOC SÂMBĂTĂ, PE 26 MAI Vezi care sunt celelalte 9 ţări care s-au calificat
23.25 A fost dat drumul la vot! Din 18 ţări, 10 merg mai departe, în finală. Nu puteţi vota pentru Mandinga, dacă vă aflaţi în România şi în total, nu puteţi să votaţi de mai mult de 20 de ori.
23.20 Ultimii care s-au urcat pe scenă în prima semifinală au fost Jedward din Irlanda, cu piesa „Waterline”. „Iubesc la nebunie piesa asta!” sau „Bravo Jedward. Vă ascult cu plăcere!”, au fost câteva comentariile care au fost puse pe Twitter de cei care au urmărit prestaţia irlandezilor  la Eurovision. Cei de la Jedward s-au clasat anul trecut pe locul 8 la Eurovision.



23.15 Reprezentantul Moldovei, Pasha Parfeny a interpretat piesa „Lăutar”. Solistul a fost comparat cu actorul Colin Farrell. Alţii au spus că de fapt seamănă cu solistul George Michael. Chiar dacă melodia a fost apreciată, publicul nu a îndrăgit dansul bizar.



23.11 „Woki Mit Deim Popo” este piesa interpretată de Trackshittaz, din Austria. „Deja am senzaţia că o să fie ceva oribil”, au început să curgă comentariile de când formaţia a urcat pe scenă. „Ce Doamne e asta?!”, a scris altcineva la finalul prestaţiei austriecilor.

 
23.08 Ungaria –  Compact Disco – „Sound Of Our Hearts”. Piesa a fost primită cu căldură de public dar şi de internauţi care au comentat pe Twitter că este o piesă foarte bună dar, care, din păcate e posibil să nu se califice deoarece nu are susţinători. „Sunt senzaţionali!”, a comentat altcineva.

 
23.03 Bătrânelele din Rusia, Buranovskiye Babushki, care au interpretat „Party For Everybody” au fost criticate. „Mergi acasă, mamaie!” sau „Doamne sfinte, parcă cineva strânge de gât nişte pisici!”, au fost printre comentariile care au apărut pe Twitter.

 
23.00 Soluna Samay – „Should’ve Known Better”, Danemarca. Soluna a fost comparată cu Hannah Montana.

 
22.55 Ivi Adamou, din Cipru, a interpretat „La La Love”. Ivi a fost comparată cu Liv Taylor şi s-a comentat îndelung despre frumuseţea ei.


 
22.51 San Marino a fost reprezentat de  Valentina Monetta cu piesa „The Social Network Song (Oh Oh – Uh – Oh Oh)”. Valentina a fost apreciată. „În sfârşit! Un cântec pe placul noii generaţii!”





22.50 „Doamen, este oribil!”, „Nu pot să-mi las copiii să se uite la aşa ceva!”, au comentat telespectatorii Twitter, cu privire la reprezentantul Israelului, Izabo – „Time”.

 
22. 43 Finlanda: Pernilla – „När Jag Blundar”
„Cam plictisitori”, au comentat cei care i-au urmărit pe finlandezi.

 
22.38 Belgia, reprezentată de Iris cu „Would You”. Solista a fost criticată la început şi s-a spus că nu ţine ritmul. „Îmi place vocea ei, dar nu piesa!”, a comentat altcineva.



22.35 A urmat Sinplus, din Elveţia, cu „Unbreakable”. Băieţii din Elveţia au fost consideraţi senzaţionali. Ei au fost comparaţi cu formaţia „The Killers”.



22.32 Cea de-a şasea participantă a fost formaţia Mandinga, din partea României. Ai noştri au urcat pe scenă la 22.30. „Mandinga! Cel mai tare nume de formaţie de pe planetă!”, au început deja să comenteze pe Twitter, cei care priveau show-ul. „E extraordinară tipa!” „Clar îi văd în finală”, au comentat alţii. Din păcate, au exista şi comentarii negative. Unii cred că s-a exagerat cu ventilatoarele şi că Elena avea tenul prea portocaliu.

 
22.27 Din partea Albaniei a urcat pe scenă Rona Nishliu, care a interpretat piesa „Suus”. Iubitorii de muzică au fost încântaţi de prestaţia solistei spunând că are voce şi frumoasă şi au aplaudat faptul că a interpretat melodia în albaneză nu engleză sau vreo altă limbă. Rona a fost, totuşi, criticată pentru felul în care s-a îmbrăcat. Oamenii au avut impresia că se urcase pe scenă ca să sperie publicul. Totuşi, la final, a fost îndelung aplaudată.

 
22.24 Din partea Letoniei a cântat Anmary piesa „Beautiful Song„. „Doamne, ce figuri şi zâmbete false au!” „Ha-ha! Nişte femei disperate reprezintă Letonia!”, au criticat telespectatorii prestaţia Letoniei.

 
22.20 „Grecii au fost cei mai tari până acum!”, sunt de părere cei care au comentat pe Twitter.
Grecia: Eleftheria Eleftheriou – „Aphrodisiac”

Șefii PSD Sibiu s-au lăudat în campania electorală că Horațiu Potra susține candidații partidului și s-au pozat cu mercenarul care-l păzește pe Călin Georgescu
Recomandări
Șefii PSD Sibiu s-au lăudat în campania electorală că Horațiu Potra susține candidații partidului și s-au pozat cu mercenarul care-l păzește pe Călin Georgescu




22.15 Următorii au fost reprezentanţii Islandei: Greta Salóme & Jónsi – „Never Forget”. „Clar se califică!” „Melodia lor e mai bună pe măsură ce o asculţi!”, au comentat cei care au privit evoluţia Islandei.



22.11 Primii care au cântat au fost reprezentanţii Muntenegrului, Rambo Amadeus, care au cântat „Euro Neuro”. Imediat după evoluţia lor, aceştia au fost criticaţi pe forumuri. „A fost groaznic!” „A fost penibil de-a dreptul!”, „Şi eu m-aş fi descurcat mai bine. Parcă au scris cântecul în grabă, în seara de dinainte!” au comentat telespectatorii peTwitter.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Cinci zodii care sunt binecuvântate în 2025. Oportunități fabuloase, noroc uriaș și bani din cer pentru Balanțe și Capricorni
FANATIK.RO
Cinci zodii care sunt binecuvântate în 2025. Oportunități fabuloase, noroc uriaș și bani din cer pentru Balanțe și Capricorni
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Elle.ro
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Planul mercenarilor lui Horaţiu Potra. Urmau să intimideze politicieni şi jurnalişti în cazul în care Călin Georgescu ajungea preşedinte
Observatornews.ro
Planul mercenarilor lui Horaţiu Potra. Urmau să intimideze politicieni şi jurnalişti în cazul în care Călin Georgescu ajungea preşedinte
Horoscop 9 decembrie 2024. Peștii au treburi importante la ordinea zilei, trebuie să se ocupe de venituri, cheltuieli, de administrarea unor bunuri
HOROSCOP
Horoscop 9 decembrie 2024. Peștii au treburi importante la ordinea zilei, trebuie să se ocupe de venituri, cheltuieli, de administrarea unor bunuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI