Diva a ales o rochie neagră, cu decolteu foarte generos, semnată Mihaela Drafta, accesorizată cu o panglică roz, simbolul luptei contra cancerului la sân. Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, a recunoscut cu seninătate că s-a uitat fix la sânii Andreei Marin la evenimentul cu pricina.
Chirtoacă nu s-a jenat şi şi-a recunoscut public fapta. „Copilul când se naşte, primul contact îl are cu sânul mamei. Fetele ca fetele, dar la băieţi contactul ăsta este diferit. Prima dată când văd o femeie, bărbaţii sunt atenţi la sânii acesteia, o spun din proprie experienţă, deoarece am observat că aceasta este şi slăbiciunea mea. Îmi este greu să-mi menţin privirea la nivelul ochilor”, şi-a început Chirtoacă povestirea, pentru ca imediat să i se adreseze direct Andreei Marin.
„Recunosc, Andreea, am făcut-o şi de data aceasta. Trăiască sânii!”, a încheiat pe un ton triumfal edilul Chişinăului, potrivit enational.ro.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News