Cristian Borcea este din nou liber, după ce Tribunalul Ilfov a examinat cererea sa de eliberare condiționată a fostului finanțator al Clubului Dinamo. Acesta a fost eliberat după patru ani și patru luni de închisoare. El a fost condamnat la 6 ani și 4 luni în Dosarul Transferurilor.

La ieșirea de la penitenciarul Jilava, Cristi Borcea a fost așteptat de iubita sa, fostul model Valentina Pelinel, și a făcut primele sale declarații.

 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

„A fost o perioadă foarte grea. Am avut alături familie și în primul rând pe Valentina. Altfel nu știu cum treceam peste. cel mai greu mi-a fost departe de copii, departe de Valentina. Au fost patru ani și trei luni de sacrificii, de iubire. Nu se putea sacrificiu fără iubire sau iubire fără sacrificiu…

Asta o să aflați la momentul potrivit (n.r. despre nunta cu Valentina Pelinel). Vreau să-i îmbrățișez, să-i pup, să încerc după patru ani și trei luni… Au fost niște ani foarte grei. În primul rând, după această perioadă, trebuie să merg cel puțin o lună de zile la psihiatrie. Să nu credeți că o perioadă așa de lungă nu lasă urme…”, a spus Cristi Borcea imediat după ce a fost eliberat din închisoare.

Începi să apreciezi mult mai mult oamenii de lângă tine, să petreci mai mult timp cu oamenii care au fost lângă tine în momentele acestea grele și să apreciezi mai mult fiecare zi…

Vom merge la doctor, vom face teste, să nu credeți că e ușor  și nu lasă urme acești patru ani. Vă dați seama că nu este ușor și nu a fost ușor pentru nimeni. Chiar dacă eu par neschimbat din exterior, să știți că în interior sunt multe și au fost multe frământări”, a declarat Cristi Borcea imediat după ce a fost eliberat din penitenciar.

FOTO: Dumitru Angelescu


Citește și: REPORTAJ / Nea Vanea de la Mila 23 e supărat pe Ivan Patzaichin: „A uitat de părinții lui. Mormintele lor nu le găsești de buruieni” VIDEO


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News