Ellie White, mama unui băieţel care a venit pe lume mai repede decât era prevăzut, pe care vi-l prezentăm în premieră alături de părinţii săi.
Fotografiile din care îţi zâmbeşte această familie fericită au fost realizate la Braşov, oraşul natal al artistei, unde s-a retras o vreme pentru linişte imediat după naşterea lui Mihăiţă, fiul ei şi al managerului Doru Tincă. „Ne propusesem ca pe la mijlocul lunii ianuarie să ne întoarcem în Bucureşti, dar ne-am simţit atât de bine la Braşov, încât ne-am prelungit vacanţa puţin”, ne-a mărturisit Ellie White. A revenit în Bucureşti pentru a reîncepe seria concertelor, pentru a reveni la lucrul în studio şi, în general, pentru a relua haosul inerent vieţii agitate de artist. Însă înainte de asta, ne-a povestit despre partea idilică a vieţii sale, cea de mamă.
Citeşte interviul şi vezi fotografii superbe pe Viva.ro