Florin Salam și Roxana Dobre au mers încă de la primele ore ale dimineții la maternitate, acolo unde iubita artistului urma să nască prin cezariană.
Micuța Jaqueline Maria a primit nota 10 la naștere, iar părinții ei au fost extrem de emoționați când au ținut-o pentru prima dată în brațe. Florin Salam era extrem de mișcat atunci când și-a văzut pentru prima dată fiica, iar asta se poate vedea în fotografii.
Roxana a declarat că a reușit să doarmă maxim o oră, o oră și jumătate, înainte de a merge la maternitate, pentru că emoțiile nu i-au dat pace toată noaptea. În timp ce aceasta se afla în sala de operații, manelistul a așteptat venirea pe lume e fetiței lui la o cafenea din apropierea clinicii unde iubita sa a născut.
Florin Salam s-a mutat recent cu logodnica sa într-un apartament dintr-o zonă selectă a Capitalei, pentru care însă va plăti, lunar, chirie, întrucât noua locuinţă nu-i aparţine. Manelistul şi Roxana Dobre locuiesc de puţin timp în zona de Nord a Capitalei, lângă Parcul Herăstrău, acolo unde se pare că va fi şi casa micuţei lor.
Foto: capturi Pro TV
 VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

 
 

Urmărește-ne pe Google News