Kate a apărut strălucitoare alături de soțul și cumnatul ei la recepție, la scurt timp după ce presa britanică a scris că urmează să aibă o fetiță și că aceasta se va numi Alice.

Ducesa nu a mai apărut în public în ultima perioadă deoarece suferă de disgravidie („Hyperemesis gravidarum”), o formă severă de greaţă şi vărsături în timpul sarcinii, care este mult mai gravă decât toxicoza obişnuită din timpul gravidităţii, pe care femeile o simt de obicei dimineaţa.

La recepția de la Buckingham, Kate părea, însă, că se simte foarte bine, a zâmbit tot timpul, a vorbit cu invitații și părea foarte relaxată. Totuși, starea ei nu este încă suficient de bună pentru a-și prelua toate îndatoririile regale.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Marți, fotografii au reușit chiar să surprindă puțin din burtica de gravidă pe care o are ducesa, acestea fiind primele imagini cu sarcina ei.

Palatul Kensington a anunțat pe 4 septembrie că soția prințului William așteaptă al treilea copil. Ea nu a mai fost văzută în public din 30 august, când a participat alături de William și Harry la cea de-a 20-a comemorare a morții Dianei, prințesa de Wales.

Evenimentul de marți seara a marcat Ziua Mondială a Sănătății Mintale și a dorit să le mulțumească tuturor celor implicați în programul Heads Together pentru progresul, munca grea și dedicarea de care au dat dovadă în lupta pentru sporirea conștientizării problemelor de sănătate mintală.

William, Kate și Harry au susținut această problemă împreună campania Heads Together pentru sănătatea mintală, care a încurajat oamenii să vorbească despre problemele lor psihologice.


Citește și: Fratele lui Cristian Pomohaci este cadru universitar. Trăiește la Sibiu și are peste de 100 de lucrări știintifice publicate


Foto: NorthFoto

 
 

Urmărește-ne pe Google News