Ieri, 29 martie, Ilinca Vandici a mers pe șantier însoțită de fiul ei. Prezentatoarea de la Kanal D nu a vizitat vreun șantier de blocuri sau vreo altă construcție, ci casa în care se va muta în curând alături de familia ei. Vedeta le-a prezentat fanilor ei întreaga locuință care e în apropierea Bucureștiului, lângă pădure.

Construcția are sute de metri pătrați, multe ferestre, are și garaje, dar și o piscină în curte. Momentan este în faza de construcție, a fost ridicată complet, urmează ușile, finisajele interioare și exterioare, mobila, dar și tot ce mai e nevoie într-o locuință.

„Deocamdată în stadiul acesta suntem. Aici este garajul și aici avem intrarea în casă. La acest stadiu suntem acum. Geamurile, acolo o să fie dinning, living și bucătărie”, a spus Ilinca Vandici, care a prezentat prima dată parterul.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Prezentatoarea a urcat scările și de acolo a prezentat priveliștea pe care o vor avea de sus, accesorizând zona de zi cu un candelabru. „Aici avem un spațiu deschis unde o să fie un candelabru mare”, a spus ea.

Vizita a continuat cu prezentarea camerei lui Zian, băiatului ei, care are propria baie. Ulterior a trecut la dormitorul matrimonial, care are două ferestre mici și una foarte mare, cu vedere la grădină și la piscină.

„Aici este dormitorul nostru, aici e terasa și aici va fi piscina, iar aici este pădurea, exact la marginea pădurii”, a mai mărturisit ea.

Momentan, totul este la faza de construcție, iar Ilinca Vandici nu a precizat când se vor muta în casa cea nouă, având în vedere stadiul în care e locuința, probabil va mai dura câteva luni. Prezentatoarea nu a făcut referiri nici la costul total al investiției.

 
 

Urmărește-ne pe Google News