Ramona Gabor a ajuns la Bacău, după o bună perioadă în care a evitat să revină la locurile din copilărie. În această perioadă, ea stă alături de oameni dragi, și profită din plin de tradiții, prieteni vechi și locurile în care a copilărit. În urmă cu 3 ani, și tatăl Ramonei Gabor s-a stins din viață.
„După un deceniu în care am evitat ecourile Crăciunurilor după decesului mamei, anul acesta am luat decizia de ultim moment de a mă reîntoarce acasă. În mijlocul chipurilor familiare ale rudelor și prietenilor din copilărie, am găsit căldura vechilor tradiții, creând noi amintiri care rezonează cu spiritul iubirii și al păcii. Uneori, călătoria înapoi este o îmbrățișare vindecătoare”, a scris Ramona Gabor pe Instagram, potrivit Wowbiz.
Secretul siluetei Ramonei Gabor
În vara acestui an, Ramona Gabor a lansat în mediul online o sesiune de întrebări și răspunsuri, iar admiratorii săi i-au adresat mai multe întrebări.
„Bună! Cum reușești să îți menții această siluetă superbă? Știu că faci sport, dar cum este cu alimentația?”, a fost întrebarea pe care Ramona Gabor a primit-o din partea unei admiratoare.
„Am grijă la ce fel de mâncare ajunge în corpul meu. De cele mai multe ori mănânc la prânz foarte mult, cam pe la 3-4 PM, și seara mănânc doar fructe. Evit zahărul și carbohidrații (pâine, paste, pizza, fast-food). Beau multă apă caldă cu lămâie, turmeric și piper Cayenne.
Cel mai important este să îți iubești corpul așa cum este și, cu cât îl iubești mai mult, cu atât vei dori să îl hrănești doar cu mâncare sănătoasă, care să aducă beneficii organismului tău”, a răspuns Ramona Gabor.