Actorul din serialul „Adela”, difuzat de Antena 1, a prezentat tuturor fanilor lui într-un vlog pe YouTube apartamentul pe care îl împarte cu iubita lui. Este vorba despre o locuință cu două camere, în București. Cei doi au la dispoziție o sufragerie spațioasă, unde au o canapea, o comodă, un dulap mic și unul foarte mare.
Lângă camera de zi au și dormitorul, în care au un pat matrimonial, o comodă, un dulap, dar și mai multe accesorii pe care le-au cumpărat din diversele lor vacanțe împreună. Cei doi s-au filmat în dormitor, chiar s-au și sărutat.
Totodată, apartamentul are și o bucătărie spațioasă, complet mobilată, dar și o baie. Pe holul de la intrare, ei au mai multe spații de depozitare.
Se știe că Vlad Gherman locuia în acest apartament cu chirie înainte să aibă o relație cu Oana Moșneagu. Acum, ea s-a mutat la el, a adus multe lucruri cu ea, așa că a fost nevoie de mai multe modificări pe care le-au și făcut rapid.
Motivul pentru care îndrăgostiții s-au mutat împreună așa rapid
Cei doi au preferat să se mute împreună mai ales că petreceau mult timp unul la altul. S-au gândit că nu mai plătească două chirii în București. „Oana se mută aici. Ea stătea în chirie, eu stau în chirie, dar pentru că petreceam foarte mult timp împreună, am zis să facem pasul ăsta, care, într-adevăr, e un pas important pentru relația noastră, e un pas important pentru orice relație și pentru că ne-am asumat drumul ăsta pe care am pornit împreună, am zis hai să ne mutăm.
Am ales să rămânem la mine pentru că ne place și mai mult apartamentul ăsta, e foarte cozy, e foarte primitor și e mult mai aproape de zona în care filmăm noi. Am zis hai să rămânem la mine. În primul rând, cea mai mare modificare, în caz că întrebați, este faptul că în zona în care aveam masă am pus un dulap, un șifonier, tocmai pentru că Oana deja a început să mă dea afară din propriul șifonier și am zis, ok, am înțeles, ai nevoie de spațiu pentru haine, se rezolvă”, a spus Vlad Gherman acum câteva săptămâni.