Angela Rusu a devenit mamă și bunică la 46 de ani. Prima a născut fiica ei, iar apoi cântăreața a adus pe lume cel de-al treilea copil, o fetiță. Acum, interpreta de muzică populară a dezvăluit prin ce a trecut pentru a rămâne însărcinată.
Pe 24 mai, într-un spital din București, Angela Rusu a născut la 46 de ani cel de-al treilea copil al său. „Miracolul și minunea noastră! Dumnezeu lucrează prin OAMENI”, a scris vedeta la vremea respectivă. A adus pe lume o fetiță, pe Anais Maria.
Cu câteva săptămâni înainte de această mare bucurie, vedeta a devenit și bunică. Fiica Angelei Rusu, Larisa, a născut tot o fetiță.
Acum, interpreta de muzică populară a dezvăluit prin ce a trecut pentru a deveni mamă la 46 de ani. A suferit patru fertilizări in vitro.
„E o minune ce s-a întâmplat, ne-am rugat foarte mult, este a patra fertilizare in vitro. Am făcut trei la o clinică, apoi am apelat la o altă clinică, din Grecia, Atena. Aceste tratamente sunt traumatizante mai ales pentru psihic, dar și pentru partener. Stai tot timpul în suspans. Sunt multe tratamente hormonale care se fac în timpul procedurii, iei în greutate, nu mai ești tu. Eu m-am luptat. Marius a zis, după ce am pierdut o sarcină, la șase săptămâni, să nu mai luptăm, că nu mai are rost.”, a dezvăluit ea conform spynews.ro.
Cea de-a patra procedură a fost cu noroc. Silviu Prigoană, nașul Angelei Rusu, i-a spus despre clinica din Grecia, locul unde a avut loc ultima fertilizare in vitro.