Prinţesa Lia, soţia prinţului Paul de România, a renunţat la ritmul cotidian şi, pentru câteva ore, s-a transpus în secolul al XVII-lea, mai exact într-un cadru baroc, fiind vedeta unei şedinţe foto pentru o revistă alternativă de modă. Şi nu doar cadrul a fost aparte, ci şi ţinuta a fost una de excepţie: rochia, realizată exact ca în anii 1600, bijuteriile, de asemenea, şi un guler impunător, care au făcut-o pe prinţesa Lia a României să semene foarte bine cu o regină din acea epocă. Pictorialul intitulat „The Triumph of Baroque” a fost realizat de Alex Gâlmeanu.
“Accesoriile le-am gândit şi realizat noi, dar au fost şi bijuterii din recuzita proprie a prinţesei. A fost un pictorial de durată, însă prinţesa a fost foarte jovială şi prietenoasă în timpul şedinţei foto”, ne-a declarat Ioan Dăescu, co-editorul revistei online.
El a pornit acest proiect alături de alţi trei tineri îndrăzneţi, Cristian Niculae, Dan Nichitiu şi Adrian Cozma, iar revista lansată recent, care o are pe copertă pe prinţesa Lia, este la al patrulea număr.
foto: cockaigne.ro