Soția Alteței Sale Regale Prințul Paul al României a mers, însoțită de două echipaje de pază, în cinci zone din Capitală unde, în gurile de canalizare, locuiesc peste 100 de copii și adolescenți. Încărcată cu 110 pachete cu mâncare caldă, dulciuri de casă și sucuri, Alteța Sa Regală a ajuns prima dată în zona Piața Iancului, unde, la orele cinci ale dimineații, la aburii canalului se încălzeau trei copii și doi bărbați.Surprinși de gestul generos, aceștia i-au mulțumit Prințesei Lia și au rugat-o să meargă și la alt canal de la Șoseaua Iancului, în jurul căruia mai locuiesc alte 16 persoane. Zgribuliți de frig, cei 5 copii și 11 adulți s-au bucurat să primească o masă caldă de Crăciun.
Cel mai impresionant moment a fost cel de la Gara de Nord, unul dintre locurile despre care
presa internațională a scris că ”găzduiește” un număr record de copii fără adăpost. Într-o
gaură de canal, ASR Prințesa Lia a găsit peste 20 de tineri care, în fața ”casei” împodobiseră un tufiș cu instalații luminoase. Mai mult, copiii i-au arătat Prințesei Lia că, într-un canal apropiat, au grijă de câțiva căței, pe care îi apără de firg, îi hrănesc cu cele le rămâne lor și îi scot la plimbare. Imediat ce vestea că un om cu suflet le-a adus de mâncare, alte zeci de tineri au venit să primească pachetele cu alimente.
”Crăciunul este pentru toată lumea. A fost o bucurie să le pot oferi tinerilor fără adăpost
un cadou modest, o porție de mâncare caldă și câteva cuvinte frumoase. Am vrut ca prin
gestul meu să le ofer un pic de speranță. În același timp, am încercat să îi conving să nu mai stea în stradă, să meargă cu încredere la stabilimentele sociale ale primăriilor, să accepte ajutorul autorităților și tuturor celor care le vor doar binele”, a declarat ASR Prințesa Lia a României.