Până acum câteva zile, Irina a fost considerată o adevărată prinţesă. Avea tot ce-şi dorea şi ducea o viaţă în lux, lucru firesc, dacă ne gândim că tatăl ei e unul dintre cei mai bogaţi oameni din România. A venit însă clipa în care Monica a introdus acţiunea de divorţ şi a cerut custodia copilului.
Atunci s-a declanşat un adevărat război între cei doi. În prim-plan: Irina, fetiţa soţilor Columbeanu, despre care a început să se afle ba că era nefericită în Statele Unite, ba că mama ei o bătea. Dacă e sau nu adevărat, urmează să stabilească justiţia, cert e că psihologii i-au avertizat pe cei doi soţi, încă de la naşterea micuţei, că o supraexpunere mediatică nu are cum să-i facă bine unui copil atât de mic.
În America, învăţa la şcoala lui Michael Jackson
Irinel şi Monica au avut, totuşi, grijă de educaţia micuţei. Dacă în România, cei doi au ales pentru Irina o grădiniţă de stat, aflată în-tr-un cartier select din Bucureşti, în Statele Unite, fetiţa era înscrisă la “Auditorium Gardner Street School”, la care a învăţat, timp de doi ani, şi celebrul Michael Jackson.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro

Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro

În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
România va avea un nou drum de mare viteză. Are o lungime de 51 de kilometri și leagă 2 mari orașe
FANATIK.RO
România va avea un nou drum de mare viteză. Are o lungime de 51 de kilometri și leagă 2 mari orașe
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro

S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală

Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
Observatornews.ro
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI