Aşa-numitul Andrei Raţiu, bărbatul de 38 ani care administrează o agenţie de fotomodele şi care a fost acuzat de logodnica sa că a obligat- o să se prostitueze, s-a predat la poliţie şi a ajuns după gratii. Daniela Crudu l-a cunoscut pe acesta în urmă cu 6 ani, pe când lucra ca animatoare în cluburi, însă susţine că l-a văzut doar de câteva ori.
“L-am cunoscut acum 6 ani, când lucram ca animatoa-re. Am mers cu o prietenă să vorbim cu el despre o colaborare, pentru că eu îmi doream să lucrez ca model. Totul a rămas la stadiul de discuţii. Nu l-am mai văzut de ani buni”, a mărturisit Daniela pentru Libertatea.