Un motociclist din garda oficială de securitate a prinţului s-a izbit frontal cu un taxi. Automobilul lui Harry (29 de ani), un Range Rover, care îl transporta pe acesta la un eveniment din cadrul „Invictus Games” în nordul Londrei, a plecat instantaneu de la faţa locului. Şi nu din reavoinţă, ci pentru că aşa cer regulile contra atentatelor teroriste. Maşina a depăşit în mare viteză cele două vehicule avariate şi a oprit la următorul semafor, aflat la o distanţă de câteva sute de metri.
Prinţul Harry a fost văzut în timp ce pleca de la locul accidentului, în maşină, ţinându-şi capul în mâini şi privind prin geamul din spate către cei doi bărbaţi accidentaţi. Conform martorilor, Harry avea „o expresie îngrijorată”.
Poliţistul a fost externat chiar în noaptea de joi spre vineri, iar autorităţile au anunţat că şoferul de taxi se află la rândul său într-o stare stabilă.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!