Cel care a fotografiat drona spune că aparatul era manevrat în zona interzisă pe direcţia nord-sud, deasupra „Drumului Lung” – ruta pe care au mers Harry şi Meghan, în trăsură, în ziua nunţii lor -, apoi a trecut pe deasupra castelului Windsor, scrie The Mirror.
Martorul povestește că incidentul s-a produs sâmbătă în jurul orei locale 17 și că drona zbura la aproximativ 300 de metri înălțime, deși limita legală permisă este de 121 de metri.
Frogmore Cottage, vila în care s-au mutat prințul Harry și Meghan Markle se află în Windsor, în apropiere de aeroportul Heathrow.
Astfel că pilotarea unei drone în această zonă și la o asemenea altitudine ar fi putut afecta şi avioanele care se pregăteau fie de decolare, fie de aterizare.