”Decoraţiunile florale de la Capela St George vor fi create folosind plante de origine locală, dintre care multe vor proveni din grădini şi parcuri ale Domeniului Coroanei şi din Marele Parc din Windsor”, se arată în mesajul de pe Twitter.

Aranjamentele florale, realizate de Philippa Craddock, vor conține trandafiri albi, bujori, florile preferate ale lui Meghan Markle, şi degetariţe, precum şi ramuri de fag, mesteacăn şi carpen.

Decorul floral va fi realizat de creatoarea londoneză Philippa Craddock, care şi-a lansat afacerea în 2009 şi are printre clienţi Muzeul V & A, Christian Dior, Hermes, Lancome sau ediţia britanică a revistei Vogue.

După ceremonie, florile vor fi distribuite unor organizaţii caritabile.

Prințul Harry și Meghan Markle se vor căsători pe 19 mai într-o ceremonie religioasă oficială de Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, la Capela St George, la castelul Windsor.

După ceremonia religioasă, va avea loc o procesiune cu trăsuri care va străbate Castel Hill, High Street, Sheet Street, Kings Road, Albert Road, Long Walk și înapoi la castelul Windsor. „Cuplul speră ca această procesiune va oferi oportunitatea unui număr mare de persoane să vină la Windsor și să se bucure de atmosfera acestei zile speciale”, a transmis Palatul Kensington.

Cuplul va oferi o recepție de nuntă celor 600 de invitați, la congregația de la Sala St George. Printre aceștia se află și o tânără care a primit invitația după ce a adunat fonduri pentru copiii orfani din România.

În aceeași seară, prințul Charles va oferi o recepție privată pentru cuplu, prietenii apropiați și familie.

Prințul Harry și Meghan Markle își doresc ca și membrii publicului să simtă că iau parte la cel mai important eveniment din viața lor, astfel că au invitat 2.640 de britanici la nunta lor. Grupul va putea urmări sosirea mirilor şi a invitaţilor acestora la Capela St George de pe domeniul Castelului Windsor, precum şi plecarea mirilor într-o trăsură.


Citește și: #salvatipipera | Boom imobiliar de un miliard de euro într-o zonă sufocată: patru “zgârie-nori” și un hotel de 4 stele


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News