Majda a fost eliminată de la „Survivor România”, în ediția de duminică, 28 februarie, în urma deciziei luate de public. Vedeta a postat atunci un mesaj pe Instagram, în care le-a mărturisit fanilor că această experiență și-a pus amprenta pe corpul ei. Mai mult decât atât, Faimoasa are și probleme cu stomacul, motiv pentru care are restricții la anumite alimente.
„Am rămas cu un semn foarte mare pe picior și o să rămân toată viața cu el, o să fac și recuperare pentru gleznă. Eu mă bucur din toată inima că, deși au fost accidentări, niciodată nu m-am oprit, am luptat până la capăt și știam că pot să lupt. Am văzut că m-ați întrebat ce am mâncat pentru prima dată. Îmi era poftă de când eram acolo de brânză cu ceapă și roșii.
Din păcate, m-am îmbolnăvit la stomac și nu am voie ceapă”, a povestit Majda, la secțiunea de stories de pe Instagram.
Acum, aceasta a dezvăluit că problemele de la gleznă nu au trecut, a început și sesiunile de recuperare.
„Am glezna luxată şi deja am început sesiunile de recuperare, am semne pe picioare pe care le voi avea ca amintire pentru tot restul vieţii. Mai am de făcut câteva controale medicale, dar sunt bine, atât fizic, cât şi psihic.”, a spus Majda pentru clickpentrufemei.ro.
Pentru aceeași sursă, fosta concurentă de la „Survivor România” a declarat că de multe ori în competiție a simțit că clachează, dar nu și-a dorit să își dezamăgească colegii, așa că a luptat până la capăt.
„Am simţit de multe ori că nu mai pot, îmi era foarte greu fără fetiţa mea, dar mereu mă duceam lângă un copac şi încercam să-mi găsesc puterea să continuu şi să lupt pentru echipa Faimoşilor. Mi-am dorit să nu-mi dezamăgesc colegii, am dat tot ce am putut pe fiecare traseu. Dacă am avut ceva de spus, am spus, mi-am menţinut punctul de vedere, dar nu mi-am dorit niciodată să rănesc pe cineva”.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!