Căsătoria de formă va lua sfârșit în scurt timp, susține avocatul cântăreței. Ioan Todan, reprezentantul legal al vedetei în procesul de divorț a declarat pentru Libertatea că Antonia mai are doar un pas până să primească decizia oficială, dar pentru asta va mai face un drum în Italia, unde locuiește Vincenzo Castellano, încă soțul ei.

„Mai e un termen în Italia, înainte să putem închide la notar, în România. E o chestiune legată de copil, un act pe care să-l depunem apoi la cabinetul notarial”, ne-a declarat apărătorul artistei.

Chestiunea legată de copil fiind, evident, custodia micuței Maya, care locuiește cu tatăl ei și cu familia acestuia, la Napoli.

Și trecerea băieților pe numele lui Velea e pe ultima sută de metri

Veștile sunt la fel de bune și-n privința copiilor pe care Antonia îi are cu Alex Velea, partenerul ei oficial de ani buni. După ce cântărețul a avut, în urmă cu un an, câștig de cauză în România în procesul de paternitate care-i privește pe Dominic și Akim (Antonia fiind căsătorită cu Vincenzo Castellano când i-a născut, în acte a fost trecut ca tată italianul), fiind declarat, în instanță, tatăl lor, zilele următoare și instanța din Italia va face același pas. Apoi, Velea îi va putea trece pe Dominic și Akim, în sfârșit, pe numele lui.

„Probabil zilele următoare va ieși hotărârea definitivă, apoi se va face schimbarea numelui minorilor în acte. Trebuie ca mai întâi să treacă termenul de apel. Decizia s-a pronunțat în România, dar apoi a trebuit comunicată și în Italia. S-au tot întors comunicările, de aceea s-a prelungit așa mult. Dar asta e legea. Acum urmează definitivarea”, a explicat avocatul Ioan Todan pentru Libertatea.

Citește și:

Tolo: Dacă Tudorel Toader, și nu Augustin Lazăr, ar fi refuzat eliberarea unui deținut politic, pe câte voci reîntărite i-am fi cerut demisia?

Urmărește-ne pe Google News