“Pentru rolul feminin principal, am ajuns la Uma Thurman, care a citit scenariul şi a fost încântată. A acceptat şi totul părea sigur. Problema a fost de nepotrivire de timp. Din cauza schimbărilor nu putea începe filmările în toamnă cu noi, ar mai fi avut nevoie de timp, iar noi nu puteam întârzia. Uma a fost încântată de scenariu. I-a plăcut foarte mult, dar totul a fost spre bine pentru că astfel am avut ocazia să lucrez cu Vera Farmiga, o altă actriţă de Oscar, care a făcut un rol excepţional”, ne-a declarat Bobby Păunescu.
Pe genericul filmului se mai află Mark Strong, Harry Lloyd, Christian McKay, Joe Armstrong, Anton Lesser, Tim Plester, dar şi Monica Bîrlădeanu, Paul Ipate şi Ioana Chiţu. Scenariul filmului este inspirat dintr-un caz real petrecut în România comunistă a anului 1959.
Este povestea unui jaf din Bucureşti
În acel an, la Bucureşti, a avut loc un jaf spectaculos asupra unei furgonete a Băncii Naţionale, în urma căruia s-au furat peste 100.000 de lei.
Autorii erau patru bărbaţi şi o femeie, evrei, toţi având o situaţie materială bună şi deţinând funcţii importante în stat.