Vestea că Mihai Găinuşă şi Codruţ Kegheş, alias Dezbrăcatu, au decis să părăsească echipa de la „Cronica Cârcotaşilor” a venit ca o bombă.
Nimeni nu se aştepta la o ruptură între Mihai Găinuşă şi Şerban Huidu. Cu toate că drumurile lor profesionale s-au separat, pe cei doi îi leagă ceva mai mult decât o simplă „cârcoteală”.
În plan personal, Şerban Huidu şi Mihai Găinuşă au o relaţie cu totul specială. Pentru Mihai Găinuşă, Şerban Huidu nu este doar fostul său coleg de la „Cronica Cârcotaşilor”, ci şi naşul său de cununie.
Şerban Huidu şi soţia sa,Cristina, i-au cununat relligios pe Mişu Găinuşă şi pe partenera de viaţă a acestuia, Ioana.
Căsătoria acestora a avut loc în iunie 2004, la un select hotel din Bucureşti. La acea vreme, Şerban Huidu şi Cristina le-au făcut cadou mirilor, finii lor Mihai Găinuşă şi Ioana, şi un concert al trupei Voltaj.