Program TV de Paște la PRO TV

Program PRO TV vineri 17 aprilie

Cu o zi înaintea Învierii, după prânz, de la
ora 14.30, PRO TV difuzează drama “Fiul lui Dumnezeu”. Filmul prezintă
povestea vieții lui Iisus de la naștere până la maturitate, când a devenit
cunoscut prin faptele și predicile sale ce au dus la crucificare și la Înviere.

Program PRO TV sâmbătă 18 aprilie

În ziua de ajun, PRO TV transmite, de la ora 20.00, filmul “Exodul: Zei și regi”, la baza căruia stă capitolul biblic Exodul din Vechiul Testament. Este unul dintre cele 22 de filme de Paște care poate fi urmărit cu întreaga familie.

Slujba de Înviere poate fi urmărită anul acesta la TV sau online

PRO TV transmite în direct de la Catedrala Patriarhală slujba de Înviere, începând cu ora 23.50. Alex Dima va fi gazda transmisiunii.

Program PRO TV duminică 19 aprilie

În Duminica Paștelui
sunt programate o serie de filme care vor fi mai ales pe placul celor mici, dar
care sigur vor înduioșa și adulții.

La ora 10.30 e difuzată comedia “Școala lui Madeline”, povestea unei fetițe orfane care încearcă să salveze de la vânzare orfelinatul în care e internată.

La 12.15 intră pe micul ecran “Trolii”, un desen animat cu personaje simpatice, cîrora le dau viață vocile unor actori celebri: Anna Kendrick, Justin Timberlake și Zooey Deschanel.

Trolii sunt simpatici foc, iar copiii îi vor îndrăgi

Urmează la 14.00, “Miracole din
Paradis”, povestea inspirațională a unei fetițe care suferă de o boală
incurabilă, iar de la 16.00, “Câinele, adevăratul meu prieten”, în care vedem
cum între u băiețel și un cățel se leagă o prietenă unică, sinceră.

Filmul premiat cu 11 Oscaruri, “Titanic”, e programat de la ora 20.00. O capodoperă semnată de James Cameron.

Leonardo DiCaprio și Kate Winslet joacă în rolurile principale

Program PRO TV luni 20 aprilie

“Scrisorile Maicii Tereza” deschid ziua de luni la PRO TV, de la ora 8.15. O dramă cu Juliet Stevenson, Rutger Hauer și Max von Sydow în rolurile principale, care redă viața Maicii Teresa prin scrisorile trimise de aceasta îndrumătorului său spiritual, părintele Celeste van Exem, de-a lungul a aproape jumătate de secol.

“Sub soarele Toscanei”, care începe la 12.00, ne spune povestea lui Frances Meyer, o scriitoare care pleacă, după divorț, din America în superba regiune italiană Toscana și redescoperă acolo dragostea și bucuria de a trăi.

“Minunea” de la 16.00 vine sub forma unei
drame cu tâlc, povestea inspirațională și plină de duioșie a lui Auggie, un
copil… diferit, care reușește să se integreze în colectiv, la școală, o serie
de obstacole.

“Hoața de identitate” e o comedie spumoasă

Seara, de la ora 20.00, e programată
comedia “Hoața de identitate”, în care Sandy Patterson (Jason Bateman) recurge
la măsuri extreme pentru a-și recăpăta viața, după ce Diana (Melissa McCarthy)
îi fură identitatea.

Program TV de Paște la Antena 1

Program Antena 1 vineri 17 aprilie

Miniseria de referință “Iisus din
Nazareth” e difuzată anul acesta, de Paște, la Antena 1. Prima parte e
progranată vineri, între orele 20.30 și 23.00. Dramă biblică și amplă evocare a
vieții și suferințelor lui Iisus Hristos, de la naștere până la răstignire. În
rolurile principale: Robert Powell, Laurence Olivier, Anthony Quinn,
Christopher Plummer, Olivia Hussey și Anne Bancroft.

Program Antena 1 sâmbătă 18 aprilie

La ora 20.00 intră
pe post a doua parte a miniseriei “Iisus din Nazareth”.

De la 23.45 este difuzată slujba de
Înviere.

Și Antena 1 difuzează slujba de Înviere

Iar după slujbă, la 0.15, intră pe
post ultima parte din “Iisus din Nazareth”.

Program Antena 1 duminică 19 aprilie

Cei mici își pot petrece dimineața în compania personajelor din animația “Cartea Junglei 2”, de la ora 10.00.

Mowgli locuiește acum într-un sat, printre oameni. Viata lui cea nouă înseamnă un frățior vitreg și tânăra Shanti, fata care l-a vrăjit și l-a scos din junglă. Însă a locui într-un sat de oameni înseamnă a trăi după legile acestora. Chiar dacă încearcă să le învețe și să le respecte, Mowgli are ritmul junglei în suflet.

La 11.30 încep
minunatele “Amintiri din copilărie” regizate în 1964 de Elisabeta Bostan și
avându-i în distribuție pe Ștefan Ciubotărașu, Ion Bocancea, Margareta Pogonat
și Emanoil Petru.

În seara de Ajun,
în bojdeuca lui din cartierul Țicău al Iașilor, Ion Creangă, interpretat de
marele actor Ștefan Ciubotărașu își amintește cu duioasă nostalgie de copilăria
sa petrecută în satul natal Humulești, de poznele și de aventurile sale,
atribuite în carte personajului Nică al lui Ștefan a Petrei. Interpretul
băiatului, Ion Bocancea, croiește personajul cu o naturalețe și o candoare cuceritoare.

Seara, de la 20.00 intră pe post emisiunea de succes “Asia Express – Drumul comorilor”, urmată, la 22.30, de filmul de aventuri, “Comoara Naționala: Cartea secretelor”, în care Ben Gates, interpretat de Nicolas Cage, pleacă prin lume, pe urmele unei… comori.

Program TV de Paște la Kanal D

Program Kanal D sâmbătă 18 aprilie

Televiziunea turcă a programat în seara Învierii, între orele 23.00 și 0.30, o emisiune specială dedicată sărbătorii de Paște, “Stare de speranță”, prezentată de Simona Pătruleasa și Mihai Ghiță. Cele două gazde promit să le aducă românilor povești ale compatrioților lor de pretutindeni, în această perioadă de cumpănă.

Simona Pătruleasa

Program Kanal D duminică 19 aprilie

În duminica Paștelui, de la ora 23.00, e difuzată prima parte a filmului “Jocurile foamei: Revolta”, din celebra serie cu Jennifer Lawrence, Josh Hutcherson, Liam Hemsworth și Donald Sutherland în rolurile principale.

Kanal D difuzează “Jocurile foamei: Revolta”, ambele părți, de Paște

Katniss se
recuperează după extenuanta competiție. Fără vreun țel, eroina privește cum cei
din jur se pregătesc pentru ofensiva ce ar putea distruge o dată pentru
totdeauna tirania din Panem și se lasă, fără prea mult entuziasm, prinsă în
luptă, devenind simbolul Rezistenței. Curând, se va trezi prinsă într-un
pericol mortal, alături de cele mai dragi persoane din viața ei.

Program Kanal D luni 20 aprilie

Tot de la 23.00, imediat după “Survivor România”, intră și partea a doua din “Jocurile foamei: Revolta”, luni seară.

Program TV de Paște la TVR 1

Program TVR 1 vineri 17 aprilie

La ora 13.30, în
cadrul emisiunii “Universul credinței” e difuzată o serie de interviuri pe care
Andrei Victor Dochia le-a realizat în Țara Sfântă, pe Drumul Crucii, cu părintele
profesor Constantin Necula, discutând despre semnificația fiecarei zile din
Săptămâna Patimilor. Filmările sunt realizate în Ierusalim – Grădina Ghetsimani,
Drumul Crucii, Golgota, Catedrala Sfântului Mormânt.

De la ora 16.00, la
“EURO polis”, descoperim tradițiile din Vinerea Mare la ucraineni, albanezi și
italieni.

La 18.00, într-o
ediție specială “Universul credinței” e difuzată Slujba Prohodului, într-o transmisiune
directă de la Catedrala Patriarhală din București.

La ora 21.05 descoperim, în cadrul “Miracolul: Eu”, poveștile unor oameni care și-au schimbat viața și s-au transformat pentru a-și găsi calea.

“Patimile lui Hristos”, cu Maia Morgenstern și Jim Caviezel, e difuzat la TVR

Filmul “Patimile lui Hristos”, cu Jim Caviezel, Monica Bellucci și Maia Morgenstern e difuzat de la 22.10. Este unul dintre cele 22 de filme tematice recomandate pentru Sărbătoarea Sfântă.

Este povestea ultimelor 12 ore din viața pământească a lui Iisus Hristos. Retras în Grădina Ghetsimani, pentru a se ruga după Cina cea de Taină, Iisus rezistă ispitelor Satanei. Trădat de Iuda Iscarioteanul, este arestat și dus în cetatea Ierusalimului, unde preoții farisei îl învinuiesc de blasfemie, acuzații care-i vor aduce condamnarea la moarte și răstignirea pe cruce.

Program TVR 1 sâmbătă 18 aprilie

La ora 12.30 e
difuzat documentarul “Saul din Tars: Mesagerul lui Iisus Hristos”. Saul din
Tars, persecutor al creștinilor din Palestina secolului I, voia să extindă
persecuția și în diasporă, unde trăiau înfloritoare comunități iudaice. Pe
drumul Damascului, a avut loc cunoscutul episod al convertirii sale instantanee
ca urmare a vederii lui Iisus, care-i reproșa blând: “Saule, Saule, de ce mă
prigonești?”.

La 21.00 intră
părțile a doua și a treia din “Miracolul: Eu”, poveștile unor oameni care și-au
schimbat viața și s-au transformat pentru a-și găsi calea.

La 23.00 e difuzată
o ediție specială “Universul credinței”, în timpul căreia jurnaliștii Andrei
Victor Dochia și Cristian Tabără vor intra în direct cu români din țară și
străinătate, preoți și credincioși de pretutindeni care vor povesti felul în
care sărbătoresc Învierea Domnului.

Slujba de Înviere e difuzată de la 23.45

La 23.45 începe Slujba
Învierii săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel în Catedrala Patriarhală.

Program TVR 1 duminică 19 aprilie

Un film de animație
pentru cei mici își face loc în program duminică dimineață. La 10.10 e difuzată
pelicula “Reciful 2: Amenințarea rechinilor”, în care
curajosul peștișor Pi, cel care a reușit să-și învingă rivalul, pe rechinul
Troy, trece prin noi aventuri. De data aceasta, el are de înfruntat un grup
întreg de rechini fioroși care amenință reciful de corali.

La “Tezaur folcloric”, de la 13.10, e difuzat concertul aniversar 60 de ani de Ansamblu Folcloric Național Transilvania din Baia Mare. În program: Gheorghe Zamfir, Angela Buciu, Laura Lavric, Marius Ciprian Pop, Alexandru Pugna, Florentina și Petre Giurgi, Constantin Enceanu, Aurel Tămaș.

Gheorghe Zamfir vine la “Tezaur folcloric”

O altă animație
începe la 17.30: “Frumoasa și bestia”,
povestea lui Belle, care se îndrăgostește o creatura înfricoșătoare aflată în
palatul din mijlocul pădurii și care se va dovedi a fi un prinț fermecat.

“Lăutarii altfel”, emisiune prezentată
de Iuliana Tudor, ne prilejuiește, de la ora 21.10, întâlnirea cu Orchestrei
Lăutarii și cu maestrul Nicolae Botgros care, în ținută de gală, vor prezenta o
altfel de muzică: clasică, pop, jazz, café concert. Alături de ei vor fi pe
scenă interpreți din România și Republica Moldova: Gheorghe Zamfir, Monica
Anghel, Paula Seling, Vlad Miriță, Natalia Barbu, Ion Paladi, Ana Cernicova,
Mihai Munteanu, Trupa Akord.

Program TVR 1 luni 20 aprilie

De la ora 13.15, la
“Exclusiv în România”, ajungem în ținutul fascinant al Bucovinei –
în satul Moldovița, la Muzeul Ouălor “Lucia Condrea”, apoi în Botoșani, unde se
află cea mai veche biserică armenească din Europa, iar la final, în Suceava, la
Vicov, unde s-a născut Ion Nistor, istoricul și politicianul care a redactat
Declarația de Unire a Bucovinei cu România în anul.

Sofia Vicoveanca se numără printre invitații “La masa de Paști”

La 14.30 avem întâlnire cu o serie de
interpreți populari, “La masa de Paști”. Invitații emisiunii sunt Sofia
Vicoveanca și fiul ei, Niculina Stoican și familia, Angela Buciu cu nepotul,
Mariana Ionescu Căpitănescu și cei doi copii ai ei, Steliana Sima și familia,
Mariana Anghel și Adriana Anghel, Liviu Buțiu și Antonela Ferche Buțiu, Cornelia
și Lupu Rednic, Ilie Medrea și fiica, Andreea Voica și Dean Galentin, Lavinia
Goste și Marius Zorilă, Maria Cârneci și familia.

Program TV de Paște la TVR 2

Program TVR 2 vineri 17 aprilie

la ora 17.10 e
difuzat documentarul “Părintele Arsenie Boca,
omul lui Dumnezeu”. Numit Sfântul de către colegii săi de la Academia Teologică
din Sibiu, căutat și urmat de mii de credincioși dornici să se împărtășească
din izvorul spiritualității sale, sensibil pictor de biserici, om de cultură și
filosof al științelor și religiei, preotul Arsenie Boca era neclintit în
credința că Dumnezeu se află la cârma lumii. O personalitate unică, ce atrăgea
ca un magnet oameni din toate categoriile sociale, dar și permanenta suspiciune
a autorităților epocii, care nu puteau înțelege de unde venea acea forță
excepțională de a face lumea să se adune în jurul său.

Documentarul “Părintele Arsenie Boca, omul lui Dumnezeu” e difuzat înainte de Paște

Un film cu două
premii Cesar și nominalizări la Oscar și Globul de Aur intră pe post la ora
20.10: “Corul”. Este o dramă ce se petrece în Franța anului 1948, când
Clement Mathieu, profesor de muzică șomer, acceptă un post de educator într-un
internat de reeducare pentru minori. Sistemul represiv aplicat de directorul
Rachin îl șochează pe blândul Mathieu, care decide să-i “disciplineze” altfel
pe băieți. Înarmat cu răbdare și convins de impactul pozitiv al muzicii asupra
sufletului omenesc, profesorul îi va iniția pe copii în tainele cântului coral,
schimbându-le viețile.

Program TVR 2 sâmbătă 18 aprilie

La ora 20.10 e difuzat “Baraba”, unul dintre cele 22 de Paște care poate fi urmărit cu întreaga familie. Este o dramă biblică inspirată de romanul omonim al lui Par Lagerkvist, câștigător al premiului Nobel pentru literatură.

Când Pilat din Pont
permite mulțimii să salveze un condamnat la moarte chiar în ajunul sărbătorii
pascale, Baraba este cel ales, iar Iisus Hristos va fi răstignit. Povestea
urmărește călătoria spirituală a supraviețuitorului Baraba, care ajunge să
descopere atât căința, cât și adevărata putere a credinței.

Program TVR 2 duminică 19 aprilie

Sfânta Liturghie
din Duminica a doua a Paștelui, prezidată de către IPS Aurel Perca, Arhiepiscop
Mitropolit de București, e difuzată de la 10.30. Este transmisiune directă de
la Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif din București.

Începând cu ora
13.00, pe durata a două ore, la “Gala umorului”, telespectatorii
sunt invitați la o porție de râs cu famili comică formată din Dem Rădulescu,
Jean Constantin, Amza Pellea, Tamara Buciuceanu, Nicu Constantin, Stela Popescu
și alte nume mari.

Jean Constantin e una dintre vedetele “Galei umorului”,

De la 15.00 la
18.00 e difuzat concertul simfonic “Lumina mea”,
susținut de Paul Surugiu Fuego pe 7 martie, pe scena Palatului Național din
Chișinău.

Program TV de Paște la ProCinema

Program ProCinema sâmbătă 18 aprilie

De la 20.30 e difuzat “Misterul Înălțării”, unul dintre cele 22 de Paște care poate fi urmărit cu întreaga familie. Filmul prezintă povestea biblică prin ochii lui Clavius (Joseph Fiennes), un tribun roman care primește misiunea de a rezolva misterul Învierii lui Isus.

Program ProCinema duminică 19 aprilie

La 20.30 e programat
“Marțianul”, povestea astronautul Mark Watney
(Matt Damon), care e lăsat pe Marte de echipa lui, în timpul unei furtuni puternice,
și e nevoit să-și folosească inteligența și ingeniozitatea pentru a rămâne în
viață și a găsi o cale să ceară ajutor pe Pământ.

Matt Damon joacă în “Marțianul”

Iar la 23.15, Reese
Witherspoon, deprimată după moartea mamei și din cauza divorțului, pleacă în “Sălbăticie”
pentru a se regăsi.

Program TV de Paște la Național TV

Program Național TV sâmbătă 18 aprilie

În seara Învierii, de
la 20.00 și de la 22.00 (în două părți) e difuzat filmul “Sfântul
Augustin”, cu Franco Nero, Alessandro Preziosi, Monica
Guerritore și Katy Louse Saunders.

Este o dramă istorică ce prezintă cronica vieții Sfântului Augustin de Hipona, teolog creștin timpuriu, scriitor și episcop de Hippo Regius în momentul invaziei vandalilor.

Foto: Profimedia, Hepta

Urmărește-ne pe Google News