Pronosticurile Premiilor Oscar 2018. Cel mai bun film

Nouă filme au fost nominalizate pentru premiul de ”cel mai bun film” la Oscar 2018. Dintre acestea, cele mai mari șanse, potrivit caselor de pariuri și specialiștilor le are ”Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”. Tragi-comedia regizată de Martin McDonagh este cotată cu 44.85% șanse de câștig.

Pe locul al doilea vine drama fantastică “The Shape of Water” a lui Guillermo del Toro cu 22.52% șanse, urmată foarte aproape de satira rasială cu accente horror “Get Out” care are 22,36% șanse.

“Există trei favoriţi. ‘Three Billboards Outside Ebbing, Missouri este campionul pronosticurilor, pentru moment. Urmează ‘The Shape of Water şi ‘Get Out. Cred că unul dintre ele va câştiga (Oscarul pentru cel mai bun film, n.r.), dar nu ştiu care va fi învingătorul”, a declarat pe Twitter Sasha Stone, fondatoarea site-ului specializat în premii hollywoodiene Awards Daily, citată de Agerpres.

Pronosticurile Premiilor Oscar 2018. Cel mai bun regizor

Considerat al doilea premiu ca importanță de la Gala Oscar, premiul pentru cel mai bun regizor va merge, potrivit pronosticurilor de la casele de pariuri la Guillermo del Toro. Șansele sale la victorie sunt uriașe, 92,75%. Pe locul al doilea se află Christopher Nolan pentru pelicula ”Dunkirk”, cu șanse de 2,45%, iar pe trei este Jurdan Peele, regizorul „Get Out” cu 1,92% șanse.

Pronosticurile Premiilor Oscar 2018. Cea mai bună actriță într-un rol principal

Și la categoria ”cea mai bună actriță într-un rol principal”, calculele par a fi clare. Frances McDormand, rolul principal din “Three Billboards Outside Ebbing, Missouri” nu poate pierde premiul, potrivit caselor de pariuri care îi oferă o cotă de 92,75%. Pe locul al doilea se află Saoirse Ronan, cu 2,42% și apoi Sally Hawkins cu 2,2% șanse de victorie.

Pronosticurile Premiilor Oscar 2018. Cel mai bun actor într-un rol principal

La categoria ”cel mai bun actor într-un rol principal” favoritul experților, al criticilor și al caselor de pariuri este Gary Oldman cu rolul din ”Darkest Hour”. Actorul care l-a jucat pe Churchill este cotat cu șanse de 92,75% să plece acasă cu prima sa statuie de aur.

Pe locul doi vine tânărul Timothee Chalamet, care pentru rolul din ”Call Me Bt Your Name” este cotat cu 4,8% șanse de câștig. Următorul este Daniel Day-Lewis pentru rolul său din ”Phantom Thread”. Triplul laureat cu acest premiu are șanse de 2,31% să intre în istorie drept primul actor cu patru oscaruri pentru cel mai bun actor într-un rol principal.

Citește și: Ce nu trebuie ratat, dumnică noaptea, la Gala Oscar 2018

Pronosticurile Premiilor Oscar 2018. Cea mai bună actriță într-un rol secundar

Actrița Allison Janney, cu rolul său din ”I, Tonya”, s-a detașat în preferințele toturor, având șanse mari să plece acasă cu statueta de aur. Potrivit Gold Derby are o cotă de 71,83% în urma voturilor date de experți. Pe locul al doilea se află Laurie Metcalf din ”Lady Bird”, cu 20,73% dintre experți care au preferat-o. Urmează Lesley Manville, din ”Phantom Thread” cu 4,58% șanse.

Pronosticurile Premiilor Oscar 2018. Cel mai bun actor într-un rol secundar

Sam Rockwell din ”Three Billboards Outside Ebbing, Missouri” are peste 86% șanse să câștige Oscarul pentru cel mai bun actor în rol secundar, fiind urmat la mare distanță de William Dafoe, din ”The Florida Poject”, cu 8,68% dintre voturile combinate. Șanse mici, de doar 1,7%, are Richard Jenkins pentru rolul din ”The Shape of Water”.

Alte predicții pentru câștigători

La vârsta de 89 de ani, legendara Agnes Varda, o reprezentantă a Noului Val din cinematografia franceză, ar putea câştiga primul ei Oscar într-o categorie competitivă. Academia de film americană i-a adus deja un omagiu, atribuindu-i un Oscar onorific în noiembrie 2017.

Agnes Varda este nominalizată în acest an la Oscarul pentru cel mai bun documentar cu producţia „Visages, Villages”, coregizată în colaborare cu artistul pop-art JR.

Compozitorul Alexandre Desplat are şanse foarte mari să câştige un al doilea premiu Oscar din carieră, pentru muzica pe care a compus-o pentru coloana sonoră a filmului „The Shape of Water”.

Nominalizații la premiul Oscar primesc din partea organizatorilor, fie că obțin statueta sau nu, un pachet cu cadouri în valoare de peste 100.000 de dolari, scrie Time. Acest lucru este valabil în special pentru anumiți candidați la Premiile Oscar. După Gală vor participa la Balul Guvernatorului, unde le vor fi servite mâncăruri alese. După acest moment vor merge la diferite petreceri organizate de alte vedete sau de reviste celebre.

Libertatea.ro va avea LIVE TEXT de la Gala Premiilor Oscar 2018, care va avea loc duminică 4 martie la Dolby Theater din Los Angeles. Iată lista completă a nominalizărilor la Oscar 2018.


Citește și: Măsuri stricte de securitate la Oscar 2018. Cât costă apărarea vedetelor la Premiile Academiei Americane de Film


 
 

Urmărește-ne pe Google News