Monumentul semnifică longevitatea şi evoluţia spirituală a slujitorilor scenei, marcând astfel 200 de ani de istorie a teatrului în Bucureşti. La cei 75 de ani de carieră, Radu Beligan va intra în Cartea Recordurilor, pentru cel mai longeviv actor aflat în activitate pe scenă.
În plus, astăzi, când se împlinesc 40 de ani de când a fost inaugurat Teatrul Naţional din Bucureşti, au loc, între orele 10.00 şi 16.00, tururi ghidate ale noilor săli ale teatrului şi întâlniri cu actori ai TNB.
Începând cu ora 23.00 până dimineaţa, spectacolul se mută în foaierul Sălii Studio pentru “o noapte albă a teatrului”, în premieră!