Inspirat de rockerul Ozzy Osbourne și familia lui, protagoniștii unui reality-show arhicunoscut intitulat „The Osbournes”, cântărețul a creat propriul reality-show, în care și-a implicat propria familie. Așa a luat naștere întâi pe hârtie, apoi a prins contur și-n realitate serialul „Aventurile familiei Sîrbu”, care, promite basarabeanul, va rula în curând pe canalul de YouTube deținut de Radu.
„Suntem familia Sîrbu, o famile frumoasă și numeroasă. Ne place să ne bucurăm unii de alții și să strângem amintiri prețioase împreună. Iar de aici încolo am hotărât să le împărțim și cu voi, așa că rămâneți alături de noi, ca să vedeți călătoria noastră prin viață, așa cum e ea, cu bune și cu mai puțin bune. Vă invităm să va abonați la aventurile noastre, ‘Aventurile familei Sîrbu’”, anunță Radu iminenta premieră.
Radu Sîrbu și-a făcut un reality show cu familia sa
Fostul O-Zone și soția lui, Ana, sunt împreună de 20 de ani și sunt căsătoriți de 17. Au împreună trei copii – Anastasia Dalia, Eva Maria și mezinul David Nicholas – și toți vor fi protagoniști, alături de părinții lor, în acest reality-show.
„Pe tati îl cunoștea o plantetă întreagă. I se spunea Picasso și căuta ‘Dragostea din tei, răspândind O-Zone-ul în atmosferă”, anunță și Anastasia, 13 ani, fata cea mare a artistului, filmul care le va pune viața pe tapet, pe internet.
CITESTE SI:Fuego vrea să-și ia casă pe roți și să plece cu ea în turnee. Costă cât un apartament!