În ediția din octombrie a Revistei VIVA!, Radu Ștefan Bănică, fiul celebrului artist Ștefan Bănică Jr., a oferit detalii despre relația sa cu Ioana Văllimărescu, povestind cum s-au cunoscut și cum reușesc să facă față distanței. Deși el își construiește o carieră de succes în România, iar ea studiază la Londra, cei doi au găsit modalități de a păstra flacăra vie, vizitându-se frecvent.

Relația lor durează de mai bine de un an, iar începutul acestei povești de iubire a fost unul savuros și inedit. În interviu, Radu a povestit cu mult entuziasm despre prima lor întâlnire și despre cum s-au apropiat treptat. Deși distanța poate părea un obstacol, tânărul actor a subliniat că ambii investesc timp și efort pentru a menține relația puternică, comunicând des și planificând vizite cât de des posibil.

„Un an și… chiar! Ne știam de mai înainte, cu vreun an înainte să fim împreună. E o poveste destul de amuzantă. Aveam un prieten care o plăcea, dar îi era rușine să o abordeze, așa că am intrat eu în vorbă cu ea în numele lui. Iar când am mers cu el să o vadă, am cunoscut-o și eu.

Nu s-a întâmplat nimic atunci, evident, fiindcă nu mi-am permis, dar am aflat ulterior că nici între ei nu a fost nimic. Și uite că, peste un an, după ce ni s-au tot intersectat drumurile, am ajuns să fim împreună”, a declarat Radu Ștefan Bănică pentru viva.ro.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 20

Fiul lui Ștefan Bănică Jr. a mărturisit că nu a fost vorba despre dragoste la prima vedere, însă el a fost cel care a făcut primul pas către relație. „Nu am știut de la început că e fata potrivită pentru mine. Nu pot să zic că a fost dragoste la prima vedere, dar sigur a fost atracție la prima vedere, da. Iar primul pas l-am făcut eu, evident.”

„Având în vedere că ea nu era o persoană publică, a trebuit să îi explic cum funcționează viața mea”

Ioana este studentă la Universitatea de Arte din Londra, dar relația la distanță pare că rezistă eroic. Radu Ștefan Bănică are un program foarte încărcat, însă întotdeauna reușește să își facă timp pentru iubita lui.

„Ne vedem foarte des, chiar dacă e plecată. În tot acest timp de când suntem împreună nu cred că au existat mai mult de trei săptămâni în care să nu ne vedem. Din fericire, există avioane, eu merg de câte ori pot și ea vine de câte ori poate”, a spus tânărul artist.

Radu a fost nevoit să îi explice încă de la început că nu va fi ușor să fie într-o relație cu o persoană publică. Din fericire, Ioana a înțeles situația și nu a avut motive de gelozie până acum. „Având în vedere că ea nu era o persoană publică, a trebuit să îi explic cum funcționează viața mea și a fost foarte înțelegătoare. Într-un fel, cred a prins mișcarea foarte repede. Până la urmă, nu are de ce să își facă griji, atât timp cât avem încredere unul în celălalt.”

 
 

Urmărește-ne pe Google News