Ștefan Bănică jr are trei copii. Radu Ștefan Bănică e fiul cel mare din relația cu Camelia Constantinescu, Ana Violeta e fiica artistului și a Andreei Marin, iar micuțul Alexandru e rodul iubirii dintre cântăreț și Lavinia Pîrva, actuala lui soție.

Radu Ștefan Bănică, despre fratele Alexandru: „Vrea să se joace, să vorbească, să te întrebe”

Chiar dacă sunt frați doar de tată, cei trei se împacă foarte bine, Radu Ștefan Bănică îl vizitează des pe Alexandru, au și câteva obiceiuri ca între frați. „E o bomboană. E o minge de foc, de energie, unde îl pui nu îl mai găsești. Fuge peste tot, e energic. Vrea să se joace, să vorbească, să te întrebe. E la capitolul ăla când zice Dar de ce?, Dar unde? Dar cum, dar nu mergem? Îi place foarte mult tot ce gătesc”, a povestit artistul ieri, la Pro TV, conform unica.ro.

„Îmi place foarte mult să gătesc. Cum pun mâna pe tigaie, îmi zice: Ce faci? Să îmi dai și mie. Chiar dacă nu îi place, mănâncă. Și după ce stă îmi zice: Vreau să mai faci ce ai făcut acolo”, a mai spus el.

Radu Ștefan Bănică are o relație specială cu sora Violeta

În ceea ce privește relația cu Ana Violeta, sora lui, Radu Ștefan Bănică a recunoscut că vorbesc foarte des, își dau și sfaturi, sunt mereu unul aproape de altul. „Violeta este în continuă creștere, sper să se oprească, altfel mă depășește. E foarte înaltă, pe tocuri e cât mine. Acum are 15 ani și jumătate.

E foarte ambițioasă, muncitoare, vrea să dea la Drept. Foarte bine, că avea nevoie lumea asta de avocați buni”, a lăudat-o Radu Ștefan Bănică pe sora lui, alături de care a și apărut la evenimentele Andreei Marin.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Radu Ștefan Bănică lansează prima melodie

În emisiunea lui Cătălin Măruță, el a făcut și un anunț despre cariera lui în muzică. Pe 26 iulie apare viitoarea lui piesă, la care a filmat și videoclip: „A trecut de filtrul tatălui! Da! I-a plăcut! E prima mea piesă asumată ca artist! (…) O lansez pe 26 iulie și se numește Tu. Am compus-o eu cu niște oameni supertalentați, Andrei Bănuță, Sârbu Damiana și Andi Horjea. Am filmat și videoclip. Este un pic de dragoste, dar nu are cum să nu te scoată la dans. Ăsta a fost tot conceputul piesei, să fie ritm!”, a spus el.

Ștefan Bănică, despre cei trei copii ai săi

Invitat la podcastul „MagicLife”, Ștefan Bănică a avut numai cuvinte frumoase la adresa femeilor care l-au făcut tată. El a spus despre Camelia Constantinescu, Andreea Marin și Lavinia Pîrva că sunt niște femei foarte frumoase, iar copiii au moștenit din trăsăturile lor.

„Ștefan (n.r- Radu, fiul lui) e mai înalt, mai frumos, cum să spun… e o variantă îmbunătățită (n.r- varianta îmbunătățită a lui) și mă bucură lucrul ăsta. Toți copiii mei au luat și de la mamele lor, toate trei sunt femei frumoase, dar ăsta mic, care acum are 4 ani, este atât de… Mama îmi spunea că are senzația că trăiește pentru a doua oară. E atât de aproape de ceea ce eram eu când eram de vârsta lui. Semănăm extrem de tare”, a povestit Ștefan Bănică jr în podcast.

Artistul este foarte implicat ca tată și are o relație foarte apropiată cu cei trei copii ai săi. Ștefan Bănică a mărturisit că îi va susține, indiferent de alegerile pe care ei le vor face în viața profesională. Radu Ștefan, băiatul cel mare al vedetei, îi calcă pe urme și este talentat la muzică și actorie. Ștefan Bănică jr a spus și ce sfat le-a dat copiilor săi.

„Fiecare are drumul lui, ca tată mi se pare că ești ca o bicicletă pe care învață copiii să meargă și are niște roți ajutătoare. Tu ești roțile ajutătoare, asta e metafora pe care o folosesc mai tot timpul când vorbesc despre ei și la un moment dat, uite cum e Ștefănel, roțile ajutătoare au plecat de mult, i-ai dat o direcție, evident că prin influența a ceea ce vede că faci, vede cum gândești. De fiecare dată le spun: «luați ce e bun și ce vă trebuie»”, a mai spus Ștefan Bănică jr.

Urmărește-ne pe Google News