Stând de vorbă la o ceremonie a focului, Radu Vâlcan a încercat să îi explice că „teoria conspirației” nu își are locul, dar replicile concurentului l-au făcut să își piardă răbdarea.
„Într-adevăr sunt imagini provocatoare. Până la urmă de asta am venit aici. Băieții de pe insula cealaltă, ispitele, trebuie să își ducă treaba la bun sfârșit.
Scopul lor este să o facă să se îndoiască de mine cât mai mult, pentru a vedea dacă va trece dincolo de ceea ce vede din partea voastră. Nu știu ce a văzut până acum, dar cumva cred că au afectat-o lucrurile pe care le-a văzut din partea mea. Eu nu am făcut vreun gest de apropiere. Nu am făcut nimic”, a zis el la Antena 1.
„Tu crezi că Teodorei i s-au arătat materiale scoase din context?”, a întrebat Radu Vâlcan.
„Pot să spun că orice va urma să văd, ea este și va rămâne soția mea până la capăt”, a zis concurentul.
„Tu trăiești într-o teoria conspirației de la bun început, că am observat acest lucru. Tu crezi că tot Universul complotează împotriva ta?! E foarte bine că spui, că lucrurile trebuie lămurite. Eu, pentru că știu mai bine decât tine, îți spun că greșești”, i-a zis Radu Vâlcan.